Prima zi a Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor
Pe data de 18 ianuarie, în capela Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași, a avut loc prima celebrare din cadrul Octavei Mondiale de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor din acest an. În perioada 18-25 ianuarie, Biserica ne invită să ne rugăm și să reflectăm asupra importanței unității creștinilor, pentru a putea fi cu adevărat martori ai lui Cristos. În sintonie cu Biserica universală, în Iași, se organizează celebrări speciale în diferite comunități catolice, în care se punctul central este unitatea tuturor creștinilor. În anul 2025, tema propusă a fost „Crezi tu aceasta?” (In 11,26), iar textele pentru celebrări au fost pregătite de frații și surorile comunității monastice din Bose din nordul Italiei.
Concert la Nașterea Domnului
Joi, 19 decembrie, la ora 18:00, în capela Institului Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iași s-a desfășurat tradiționalul concert de colinde la nașterea Domnului. Anul acesta corul a fost dirijat de domnul Ludovic Marian Străjeru.
Într-o atmosferă încărcată de tradiție și spiritualitate, comunitatea seminarială a organizat un concert special de Crăciun, oferind un moment de reflecție asupra adevăratului sens al sărbătorilor. Prin colind, evenimentul a subliniat mesajul nașterii Mântuitorului, invitându-i pe toți să regăsească în această perioadă atât frumusețea darurilor spirituale, cât și importanța unirii și iubirii între oameni.
Academia mariană - Per Mariam ad Jesum
În solemnitatea Neprihănitei Zămisliri a sfintei Fecioare Maria, în Aula Magna a Institutului Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iași s-a desfășurat tradiționala Academie mariană cu tema „Per Mariam ad Jesum”, organizată de studenții anului III. La această manifestație academică au participat PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iași, PS Petru Gherghel, episcop emerit, pr. rector Ștefan Lupu, corpul academico-formativ și toți studenții seminariști.