Echipa formativă

        Comunitatea formatorilor este constituită din preoţi aleşi şi bine pregătiţi, cu rolul de a colabora la misiunea delicată a formării sacerdotale. Este necesar să fie formatori destinaţi exclusiv pentru această misiune, ca să se poată dedica în întregime ei; de aceea, este nece­sar ca ei să locuiască în Seminar. Grupul formatorilor nu constituie numai o necesi­tate instituţională, ci este, înainte de toate, o adevărată comunitate educativă, care oferă o mărturie coerentă şi elocventă despre valorile proprii ale slujirii sacerdo­tale (Ratio Fundamentalis 132). Comunitatea formatorilor acţionează în cadrul „comunităţii educative” mai ample şi ţine cont de ea în îndeplinirea misiunii sale. Prin „comunitate educativă” se înţelege ansamblul agenţilor implicaţi în formarea prezbiterală: episcopul, formatorii, profesorii, perso­nalul administrativ, muncitorii, familiile, parohiile, consacraţii, personalul specializat, în afară, desigur, de seminariştii înşişi, deoarece nu va exista un bun aport formativ fără cooperarea lor deplină. Toţi aceştia tre­buie să fie conştienţi de funcţia educativă pe care o au şi de importanţa coerenţei lor de viaţă (Ratio Fundamentalis 139).

 

Vicerector

Eduard Soare

        Vicerectorul trebuie să aibă capacitatea nece­sară în domeniul formativ şi este chemat să-l ajute, cu discreţia cuvenită, pe rector în slujirea sa educativă şi, în caz de absenţă, îl înlocuieşte; în general, vicerecto­rul „trebuie să demonstreze capacităţi pedagogice deo­sebite, iubire bucuroasă faţă de slujirea sa şi spirit de colaborare” (Ratio Fundamentalis 135).