Cugetari

Se caută un om ...

Se caută pentru Biserică un om capabil să renască în Duh în fiecare zi.

Se caută pentru Biserică un om, fără teamă pentru ziua de mâine,

fără teamă pentru ziua de azi, fără complexe faţă de trecut.

Se caută pentru Biserică un om căruia să nu-i fie teamă de a se schimba,

care nu se schimbă de dragul schimbării, care nu vorbeşte de dragul vorbirii.

Se caută pentru Biserică un om capabil să trăiască împreună cu alţii, să muncească împreună, să plângă împreună, să râdă împreună, să iubească împreună, să viseze împreună.

Şi tu eşti DARUL LUI DUMNEZEU pentru omenire!

Pasajul dintre cele două Testamente este caracterizat de un moment de tăcere: cuvântul, luat de la preotul Zaharia, îndepărtat de templu, se inserează în sânul a două mame, Elisabeta şi Maria. Dumnezeu scrie istoria sa într-un calendar al vieţii, în afara perimetrului sacru.

Zaharia s-a îndoit. Şi-a închis urechea inimii în faţa Cuvântului lui Dumnezeu, iar din acel moment a pierdut cuvântul de pe buze. Nu a ascultat, iar acum nu mai are nimic să spună. Şi totuşi, îndoielile bătrânului preot (defectele mele, dubiile mele) nu blochează acțiunea lui Dumnezeu. Pentru Elisabeta s-a împlinit timpul nașterii şi a dat la lumină un fiu… iar vecinii se bucurau împreună cu mama.

Despre obicei

     Vorbind despre tema obiceiului, aș dori să încep cu o strofă, inspira­ție personală, care prezintă liniile principale a ceea ce urmează a fi tratat.

Obiceiul dulce și nesuferit cuvânt,

Care viața ne călăuzește pe pământ,

Lumii firea noastră îi arată,

Darul omului și omul ca dar sau „Ce ne facem fără dar ?!”

     Ați auzit că s-a spus: „Ești cât dăruiești!” (Ernest Bernea). Con­cluzia logică a acestei afirmații este simplă, dar ca să nu vă obo­sesc punându-vă pe gânduri am să încerc o explicitare: ești atât timp cât dăruiești, iar dacă nu dăruiești, nu ești deloc. Am putea extrage din această afirmație, din substratul ei figurat, o imagine concretă care ar creiona un cerc vicios, dar un cerc vicios într-un sens pozitiv. Să îi spunem atunci: „cerc virtuos”. Acest „univers” al darului are la bază conștiința dependenței reci­proce între participanții la o acțiu­ne comună sau între membrii unei comunități ce tinde spre dezvolta­re. Fiecare membru este conștient de importanța pe care o are aportul său și, de aceea, știe că pentru a-și păstra „a fi-ul” trebuie să-l pună în practică pe „a dărui”.

Sonata Lunii

     Cine nu a avut în viaţă momen­te de durere extremă? Cine nu a simţit uneori dorinţa de a renunţa? Cine nu s-a simţit uneori singur, extrem de singur, având senzaţia pierderii oricărei speranţe? Nici cei mai faimoşi, bogaţi și impor­tanţi oameni din lume nu sunt scutiţi de momente de solitudine şi extremă amărăciune. Este exact ceea ce s-a întâmplat cu unul din cei mai remarcabili compozitori ai tuturor timpurilor – Ludwig van Beethoven, născut la Bonn, Ger­mania, în anul 1770 şi decedat la Vienna, Austria, în 1827.