Admissio pentru seminariştii din anul III

Ultima duminică din Timpul de peste an, 22 noiembrie 2020, a reprezentat pentru comunitatea Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi o zi cu adevărat binecuvântată şi plină de bucurie din două motive: primul motiv a fost sărbătoarea Cristos, Regele Universului; al doilea motiv de bucurie a fost reprezentat de ritul Admissio, prin care studenţii anului III şi-au exprimat în mod public dorinţa de a-l sluji pe Dumnezeu pe calea sfintei Preoţii, îmbrăcând în mod oficial semnele vizibile ale hotărârii lor de a-l urma pe Cristos, reverenda şi colarul.

 

Ritul admiterii sau Admissio semnifică actul public pe care tinerii care doresc să-l urmeze pe Cristos în slujirea poporului credincios îl fac înaintea Bisericii. Acest lucru recunoaşte în ei seminţele vii ale vocaţiei la slujirea sacerdotală şi îi primeşte pentru a se pregăti la ordinele sacre. De asemenea, în cadrul acestei celebrări, candidaţii îmbracă pentru prima oară haina clericală, sau reverenda, ca semn al slujirii lui Dumnezeu, al slujirii Bisericii şi al disponibilităţii lor în continuarea procesului de formare în vederea Preoţiei.

 

Prin acest moment important, cei 11 seminarişti din anul III au făcut un prim pas important în drumul lor spre sfânta Preoţie, un drum de-a lungul căruia vor putea învinge dificultăţile dacă îl vor avea alături pe Mântuitorul Cristos, la a cărui chemare astăzi au răspuns afirmativ. Să-i însoţim cu rugăciunea noastră pe aceşti tineri care au îmbrăţişat chemarea Domnului şi să ne rugăm pentru noi vocaţii la sfânta Preoţie.

 

Acest moment a avut în centru Sfânta Liturghie de la ora 10.00, care a fost celebrată în Capela Seminarului de către părintele vicar general Egidiu Condac, și la care au luat parte părintele rector, Mons. Benone Farcaş, părinţii formatori, spirituali şi profesori din cadrul Seminarului, anul acesta nefiind posibilă participarea familiilor şi a oaspeţilor din cauza pandemiei.

 

În după-amiaza zilei de Cristos Rege, începând cu ora 14.00, seminariştii nou-admişi au animat adoraţia euharistică de la catedrala catolică din Iaşi.

 

Ziua de Admissio a fost precedată de o zi de reculegere pentru toți studenții seminariști, ţinută la seminar de către pr. Iosif Iacob.

 

Studenţii care au fost admişi printre candidaţii pentru ordinele sacre:

 

Balint Alin Florin - Săbăoani "Sfântul Mihail"

 

Balint Paul Daniel - Gherăeştii Noi

 

Băcăoanu Antonio Daniel - Adjudeni

 

Bolog Andrei Marcelin - Bîra, Satu Nou

 

Burcă Dragoş Celestin - Zăpodia

 

Diac Laurenţiu - Nicolae Bălcescu

 

Gherghel Marius Petrişor - Tupilaţi (Nisiporeşti)

 

Ispas Mihai - Popeşti-Leordeni

 

Onode Ştefan Bogdan - Lespezi

 

Ostrovschi Wincent - Suceava

 

Timaru Laurenţiu Daniel - Pustiana

 

Mărturii ale seminariştilor admişi printre candidaţii pentru ordinele sacre:

 

"Ziua de astăzi a reprezentat atingerea unei borne kilometrice pe drumul meu de formare spre Sfânta Preoţie. Îi mulţumesc Domnului, care mi-a adresat chemarea, şi mă încredinţez total în mâinile lui, ca să o ducă la îndeplinire" (Laurenţiu Diac).

 

"Pentru mine acest pas important făcut astăzi reprezintă o confirmare a prezenţei şi a lucrării Domnului în viaţa şi în alegerile mele, şi nu aş putea să descriu în totalitate prin cuvinte ceea ce am trăit astăzi la Sfânta Liturghie. Prin «Da»-ul oficial spus în faţa Bisericii şi prin îmbrăcarea hainei sacerdotale am simţit mai mult ca oricând ocrotirea şi binecuvântarea Domnului. Ţin să le mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă această sărbătoare şi fie ca Domnul să cheme mereu noi slujitori în secerişul său" (Wincent Ostrovschi).

 

"Îi mulţumesc Domnului şi îi sunt recunoscător pentru acest dar al admiterii printre candidaţii la ordinele sacre pe care l-am primit. Acest moment al confirmării vocaţiei mele, în mod oficial, de către Biserică, a fost unul plin de emoţie, de bucurie interioară şi de har. Începând de acum, mă simt chemat şi mai mult de a da mărturie despre Cristos cu toată fiinţa mea şi de a-l face cunoscut tuturor celor din jurul meu. De asemenea, sper ca tot mai mulţi tineri care aud glasul Domnului să răspundă cu generozitate la vocaţia lor, ascultând cuvintele Sfântului Papă Ioan Paul al II- lea: «Nu vă temeţi! Deschideţi larg porţile lui Cristos»" (Andrei Marcelin Bolog).

 

Ionel-Gabriel Cojocar