Miercuri, 29 noiembrie 2023, seminariștii anului V de la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iași, însoțiți de pr. Ionuț Eremia Imbrișcă, profesor de catehetică, au desfășurat partea practică a cursului lor de catehetică la Seminarul Liceal „Sf. Iosif” din Bacău, prezentând diverse cateheze celor patru clase de seminar, dar și celor 40 de elevi care sunt cazați în căminul seminarului.
Subiectele catehezelor au fost inspirate din tematicile propuse de Oficiul pentru Cateheză al Diecezei de Iași pentru anul pastoral curent. De asemenea, pentru elevii cazați în căminul liceului a fost propusă o cateheză cu titlul „Tu poți birui acest uriaș?”, în cadrul căreia a fost abordată tematica prieteniilor toxice.
Momentele de cateheză, dincolo de caracterul lor academic, au avut și rolul de a-i pune împreună pe studenți cu frații mai mici care urmează programul seminarial și se formează pe calea discernământului vocațional. Astfel, a fost o ocazie și de împărtășire a experiențelor din seminar, încurajându-i pe elevii de la Seminarul Minor să trăiască cu încredere și entuziasm pentru descoperirea vocației proprii.
Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru această experiență de îmbogățire și Seminarul Liceal „Sf. Iosif” din Bacău care ne-a primit cu o deosebită ospitalitate.
Brandiu Dominic