Vineri, 8 decembrie 2023, în solemnitatea „Neprihănita Zămislire a Preacuratei Fecioare Maria”, în Aula Magna a Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” Iași a avut loc momentul cultural-artistic anual intitulat „Academia Mariană”, organizat de către studenții anului al III-lea ai Institutului nostru. Tradiția s-a păstrat și anul acesta, dorind ca prin acest eveniment să se reamintească rolul important al Mariei în viața Bisericii.
În deschidere, seminaristul Tamași Sergiu Gabriel ne-a prezentat importanța Academiei Mariane, dar și scopul ei: acela de a recunoaște în Maria o însoțitoarea fidelă a celor care înaintează pe drumul formării spre Sfânta Preoție. Tema principală a evenimentului a fost „Maria în familia lui Dumnezeu”, temă care a păstrat tiparele temei anului pastoral al Diecezei de Iași care tocmai a început: „Biserica, Familia lui Dumnezeu”. Desfășurarea acestui moment s-a realizat pe două planuri distincte și complementare: primul plan a fost constituit dintr-o conferință împărțită în trei părți, iar al doilea plan a fost constituit dintr-o interpretare scenică a unei povești, ce avea în centru un tânăr orfan de mamă, care, însă, a primit-o și a recunoscut-o în viața lui pe Fecioara Maria ca mamă.
Prima parte a conferinței a accentuat „Rolul Mariei în viața publică a lui Isus”. Unitatea care există între Maria și Isus nu reiese doar din momentul Vestirii Arhanghelului și al Nașterii Domnului, ci și din viața publică a Mântuitorului. Evanghelistul Ioan conturează cel mai bine această unitate, mai ales prin relatarea minunii înfăptuite la nunta din Cana Galileii. Mijlocirea Mariei la Fiul ei, Isus, nu este doar o simplă cerere, ci şi arată grija pe care o are Maica Domnului față de toți oamenii. Maria se bucură de un loc privilegiat în istoria mântuirii, iar Papa Francisc afirma că, stând la picioarele crucii, Cristos ne-o oferă pe sfânta Maria, deoarece nu vrea să ne dea o mântuire fără o mamă.
A doua parte a conferinței a accentuat „Chipul matern al Mariei în Biserica Universală”. Lumen Gentium, Constituția dogmatică despre Biserică, la numărul 63 afirmă: „Prin darul și menirea maternității divine, prin care este unită cu Fiul ei, Răscumpărătorul, și prin harurile și funcțiile ei deosebite, Sfânta Fecioară este strâns unită și cu Biserica. [...] Într-adevăr, în misterul Bisericii, numită și ea pe drept cuvânt Mamă și Fecioară, Sfânta Fecioară Maria este cea dintâi, oferind în mod neasemuit și unic exemplul de Fecioară și Mamă”. De asemenea, modul prin care Preacurata Fecioară Maria continuă să fie alături de fiii ei de pe pământ este accentuat atât de rugăciunea Rozariului, dar și de aparițiile sale din diferite locuri ale pământului.
A treia parte a conferinței a accentuat „Doctrina mariologică a fericitului Anton Durcovici”. Episcopul Durcovici spunea: „Maica Domnului, semn al speranței și al curajului, stă ca model de virtute și speranță pentru toți”.
La sfârșit, părintele rector Ștefan Lupu a adresat cuvinte de mulțumire și recunoștință seminariștilor anului III, dar și părintelui Robu Gabriel Iulian, care a coordonat pregătirea momentului.
Evenimentul s-a încheiat într-o manieră solemnă, fiind cântată rugăciunea Îngerul Domnului.
Student: Vaszi Petruț, anul I