A început Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor - 2024

În seara zilei de 18 ianuarie 2024, în capela Seminarului nostru din Iaşi, a avut loc deschiderea Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, printr-o celebrare prezidată de episcopul Diecezei de Iași, PS Iosif Păuleț. La celebrare au participat preoții profesori ai institutului nostru și alți preoți oaspeți, împreună cu seminariștii și credincioșii care au binevoit să ia parte la acest moment.

Săptămâna de rugăciune este organizată la nivel mondial în fiecare an de către Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, împreună cu Consiliul Mondial al Bisericilor, invitându-i pe creștini să se adune într-un spirit ecumenic și să se roage pentru încetarea conflictelor, pentru îndepărtarea divergențelor dintre confesiuni și pentru încetarea diviziunilor dureroase ce apar în lume.

Conciliul al II-lea din Vatican, în documentul Unitatis redintegratio, vorbește despre eforturile care se fac pentru plinătatea unității voită de Cristos, și îi îndeamnă pe toți creștinii catolici să își îndrepte atenția asupra semnelor timpului, participând într-un mod activ la opera ecumenică (nr. 4).

În prima zi din Octava de rugăciune, mesajul care a răsunat adânc în mintea și inima noastră a fost desprins din pericopa evanghelică a evanghelistul Luca 10,25-37: Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău […] şi să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În salutul episcopului de la începutul celebrării, ni s-a amintit importanța întâlnirii noastre, fiind frați și surori, chemați de Domnul la iubire. Cuvântul de învățătură a fost ținut de părintele profesor Gabriel Hălănduț. Omilia sa a fost concentrată pe întrebarea adresată lui Isus în Evanghelie de către un învățat al Legii: Învăţătorule, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?

Părintele a conturat ideea că noi toți ne aflăm în situația căutătorului ce îşi doreşte viața veșnică. Problema care intervine în fața acestei dorințe este legată de scop. Nu trebuie să rămânem încremeniți în universul nostru având ca scop doar îmbunătățirea vieții noastre, ci trebuie să ne dăruim celuilalt și să-l căutăm, să relaționăm, pentru că avem nevoie unii de alții.

La final părintele predicator ne-a vorbit despre cheia de înțelegere a iubirii, aducând în prim plan imaginea acesteia ca pe un risc asumat, dar și ca pe o alegere. Fericirea vieții veșnice ia naștere încă de pe pământ, din raportul sincer pe care îl avem cu aproapele nostru. 

Papa Francisc, la încheierea săptămânii de rugăciune pentru unitatea creștinilor din anul 2017 își exprima dorința de unitate spunând următoarele cuvinte: O reconciliere autentică între creștini va putea să se realizeze când vom ști să recunoaștem darurile unii altora și vom fi capabili, cu umilință și docilitate, să învățăm unii de la alții.

                                                                                                                          Panaitescu Dominik, student în anul III