Duminică, 25 septembrie 2022, la ora 16.00, trupul neînsuflețit al părintelui Vladimir Petercă a fost adus în mijlocul comunității Seminarului „Sfântul Iosif” din Iași, unde a avut loc un moment de rugăciune la căpătâiul său, moment condus de pr. Ștefan Lupu, Rectorul Seminarului. La acest moment au participat membrii comunității seminarului, preoți și seminariști, dar și numeroși preoți și credincioși din apropierea Iașiului, care au vrut să-l conducă pe ultimul drum pe pr. Vladimir, aducându-i un ultim omagiu.