Duminică, 21 octombrie 2018, Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iași trăiește împreună cu întreaga Biserică Catolică pulsul Zilei Modiale a Misiunilor, trăire care ne implică pe fiecare în parte – preot, seminarist, soră, tânăr, credincios etc.- să participăm la misiunea pe care Cristos le-a încredințat-o apostolilor.
Ziua a început cu liturghia celebrată de pr. Eduard Soare, vicerector al seminarului, în catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Iași, animată de seminariști și transmisă pe calea undelor de Radio Maria. În cadrul acestei Liturghii pr. Petru Sescu, responsabil al Centrului Misionar din Dieceza de Iași, le-a oferit seminariștilor Bârlescu Anton și Talaz Adrian mandatul misionar, întrucât cei doi pe data de 14 noiembrie vor pleca în Kenya pentru a contrubui la activitatea misionară de acolo.
Același mesaj misionar a fost transmis și în capela semianrului în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 10:00 celebrată de pr. Emilian Jitaru. El ne-a oferit un cuvânt de învățătură, în lumina evangheliei, despre Dumnezeul universului care ne trimite în misunea evanghelică pe fiecare dintre noi, aflat în opoziție cu dumnezeul dorinței pe care și-l crează fiecare când pune în locul Dumnezeului adevărat propriile dorințe.
La orele 17:00 în Aula Magna s-a desfășurat un moment cu temă misionară. Acest moment a fost moderat de pr. Ionuț Ieremia Imbrișcă și a constat în împărtășiri de experiențe misionare. Cei care au împărtășit astfel de comori spirituale au fost: pr. Florin Sescu (responsabil al Centrului Misionar Diecezan), Anton Bârlescu și Talaz Adrian (care vor pleca în Kenya pe 14 noiembrie), Lenghen Ștefan (experiența din Kenya), pr. Emilian Jitaru (experiența din Ecuador) și Gabriel Cochiorca (experiența din Republica Moldova).
Ziua s-a încheiat cu o adorație euharistică condusă de pr. Emilian Jitaru în cadrul căreia am înălțat rugăciuni către Domnul pentru misiuni și misionari.
Fechetă Ciprian