Economul, în rezolvarea aspectelor administrative, ocupă un adevărat rol educativ în cadrul comunităţii Seminarului. El să fie conştient de incidenţa pe care mediile de viaţă pot să o aibă asupra seminaristului în formare şi despre valoarea reprezentată de o utilizare onestă şi evanghelică a bunurilor materiale, în vederea educării seminariştilor la spiritul de sărăcie sacerdotală (Ratio Fundamentalis 138).
Echipa formativă
Comunitatea formatorilor este constituită din preoţi aleşi şi bine pregătiţi, cu rolul de a colabora la misiunea delicată a formării sacerdotale. Este necesar să fie formatori destinaţi exclusiv pentru această misiune, ca să se poată dedica în întregime ei; de aceea, este necesar ca ei să locuiască în Seminar. Grupul formatorilor nu constituie numai o necesitate instituţională, ci este, înainte de toate, o adevărată comunitate educativă, care oferă o mărturie coerentă şi elocventă despre valorile proprii ale slujirii sacerdotale (Ratio Fundamentalis 132). Comunitatea formatorilor acţionează în cadrul „comunităţii educative” mai ample şi ţine cont de ea în îndeplinirea misiunii sale. Prin „comunitate educativă” se înţelege ansamblul agenţilor implicaţi în formarea prezbiterală: episcopul, formatorii, profesorii, personalul administrativ, muncitorii, familiile, parohiile, consacraţii, personalul specializat, în afară, desigur, de seminariştii înşişi, deoarece nu va exista un bun aport formativ fără cooperarea lor deplină. Toţi aceştia trebuie să fie conştienţi de funcţia educativă pe care o au şi de importanţa coerenţei lor de viaţă (Ratio Fundamentalis 139).