Exerciții spirituale în vederea hirotonirii întru Diaconat

Seminariștii anului VI din cadrul Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași, în perioada 1 – 7 decembrie 2019, s-au pregătit pentru hirotonirea întru diaconat luând parte la exerciții spirituale, organizate la Mănăstirea Carmelită din Luncani, părintele predicator fiind Șerban Tarciziu. Itinerarul spiritual a fost intitulat „Diaconatul – între slujire instituțională și stare de spirit” și a avut drept punct de plecare o serie de texte din Sfânta Scriputură care scot în evidență această slujire a diaconului și rolul său în Biserică.

Porunca cea nouă pe care Isus a lăsat-o discipolilor săi, aceea a iubirii, implică un răspuns din partea fiecărui credincios, care să denote disponibilitate și spirit de jertfă. Această chemare la slujire se adresează întregii Biserici, însă, în special celor care îl urmează pe Cristos pe calea Preoției; de aceea, fiecare membru al clerului trebuie să se implice în promovarea unității Bisericii și a iubirii față de aproapele. Diaconul, astfel, devine o figură a celui care slujește, însă această dedicare a sa trebuie să se fundamenteze pe meditarea cuvântului lui Dumnezeu, care trebuie actualizat și concretizat într-o anumită atitudine.

Ceea ce s-a evidențiat în aceste zile de exerciții spirituale a fost faptul că diaconul este departe de a fi „un funcționar al Domnului”, ci este un slujitor al Domnului, umil, fidel, care vestește Evanghelia în mod autentic, fără să facă deosebiri între oameni; astfel, întrega viața a diaconului este pusă în slujba Domnului și devine o mărturie vie a lui Cristos. Cu alte cuvinte, slujirea, diaconia, devine o stare de spirit, atunci când se manifestă în mod liber și este alimentată prin însăși faptele de caritate față de persoane, comunități și față de Biserică.

Diaconia înseamnă un efort continuu zidire a Împărăției lui Dumnezeu, o misiune care se traduce prin luarea în fiecare zi a crucii personale, însă pe acest drum nu vom fi niciodată singuri, ci Cristos ne va însoți și ne va binecuvânta fiecare pas al nostru.

Iulian Echert