Festivitatea de premiere a anului academic 2023-2024

Marți, 25 iunie 2024, la ora 11:30, în Aula Magna a Institutului Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” s-a desfășurat festivitatea de premiere de la sfârșitul anului academic 2023-2024. La acest eveniment au fost prezenți PS Iosif Păuleț, PS Petru Sescu, pr. rector Ștefan Lupu, preoții profesori și seminariștii.

La începutul festivității de premiere pr. Ștefan Lupu a prezentat situația academică a întregului an universitar. A amintit faptul că formarea pentru preoție cuprinde patru dimensiuni: una umană, intelectuală, spirituală și pastorală.

Documentul conciliar Optatam Totius al Conciliului Vatican II subliniază importanța unei vieți spirituale autentice a candidaților la preoție. Această formare trebuie să aibă ca fundament rugăciunea și studiul Sf. Scripturi. Formarea intelectuală este la fel de necesară deoarece candidații la preoție trebuie să își dezvolte o înțelegere profundă și critică a teologiei catolice pentru a putea răspunde în fața întrebărilor și a provocărilor lumii contemporane. Dimensiunea umană are ca scop dezvoltarea unor abilități interpersonale sănătoase cât și a unor capacități de comunicare eficiente. Candidatul trebuie să lucreze cu oamenii și să ofere sprijin și îndrumare. Formarea pastorală este la fel de importantă pentru seminariști deoarece aceștia trebuie să își dezvolte abilitățile de predicare, de consiliere și de gestionare a comunității.

Diplomele și premiile au fost înmânate de către PS Iosif Păuleț și de către PS Petru Sescu. În fiecare an Seminarul nostru se bucură de performanțe deosebite pe plan intelectual. Unii seminariști depun un efort deosebit în timpul anului și în timpul sesiunii, iar la sfârșit se bucură de rezultatele excelente și de aprecierea superiorilor. Un premiu deosebit este cel al „Samariteanului milostiv”. Cel care obține această recompensă, dă dovadă pe parcursul întregului an de multă disponibilitate în diferite activități și în îndeplinirea responsabilității cu care a fost delegat.

La finalul festivității Ep. Iosif ne-a amintit faptul că sufletul nu are vacanță și de aceea dorește să ne îndeplinim slujirea cu seriozitate în parohiile din care facem parte, acordând timp programului spiritual personal.

Mulțumim Domnului pentru anul acesta și pentru roadele pe care le-am adunat în vederea formării noastre ca viitori preoți!

                                                                                                                                            Panaitescu Dominik