În Solemnitatea Rusaliilor, 19 mai 2024, Cardinalul Pietro Parolin, Secretarul de Stat al Sanctității sale, a avut o întâlnire cu toți seminariștii din Dieceza de Iași. Întâlnirea s-a desfășurat începând cu ora 9.00 în Aula magna a Seminarului Mare din Iași. Au participat seminariști, profesori și formatori din cadrul Institutului Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iași, Seminarului Liceal „Sf. Iosif” din Bacău, Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, Seminarului Liceal Franciscan din Roman, Ordinului Fraților Minori Capucini, Seminarului „Don Orione” din Iași, Seminarului „Don Guanella” din Iași și „Iosefinii lui Murialdo” din Roman. După această întâlnire a avut loc Sfânta Liturghie, începând cu ora 10.00.
Pr. rector Ștefan Lupu a adresat cuvântul de bun venit în numele Seminarului mare din Iași. Apoi Cardinalul Pietro Parolin a adresat un cuvânt seminariștilor.
Eminența sa și-a exprimat bucuria de a-i întâlni pe seminariști. „Îi mulțumesc Excelenței sale, Iosif Păuleț, care m-a invitat la seminar. Excelența sa mi-a propus două programe: unul mai scurt, – care să cuprindă Ziua tineretului, sau un program mai lung, care să includă și întâlnirea cu seminariștii. Iată că am ales, bineînțeles, programul mai lung, care să vă includă pe voi, seminariștii”.
Pr. Ștefan Lupu a continuat cu o scurtă prezentare a Seminarului: „Eminența voastră, astăzi sărbătorim Rusaliile. Rodul Rusaliilor este vizibil și în Dieceza de Iași. În acest Seminar diecezan „Sf. Iosif”, deschis la 29 septembrie 1886, de către primul episcop al Diecezei Nicolae Iosif Camilli, s-au format 821 preoți de-a lungul timpului. Urmând proiectul formativ din Seminarul major din Iași dorim să îi ajutăm pe seminariști să crească în cele patru dimensiuni ale formării: dimensiunea umană, spirituală, intelectuală și pastorală. Totodată, o atenție deosebită o acordăm deschiderii misionare...”. Apoi, reprezentanții din fiecare Seminar major sau minor din Dieceză au oferit o scurtă prezentare a instituției în care se formează.
Au urmat întrebările seminariștilor și răspunsurile din partea Cardinalului.
Prima întrebare a venit din partea seminariștilor franciscani:
1. „Sanctitatea Sa Papa Francisc, în mesajele sale recente, atât pentru Ziua Mondială a Păcii, cât și pentru Ziua Mondială a Comunicațiilor Sociale, a dorit să ne atragă atenția asupra problemei foarte actuale a inteligenței artificiale, care «modifică radical informația și comunicarea și, prin intermediul lor, unele dintre bazele conviețuirii civile». În fața acestui fenomen, Sfântul Părinte a repropus, printre altele, o idee deja afirmată de Romano Guardini, și anume că «trebuie să se formeze un nou tip uman, înzestrat cu o spiritualitate mai profundă, cu o nouă libertate și interioritate». În opinia Dumneavoastră, care ar fi mijloacele și aspectele cele mai potrivite cărora trebuie să se acorde atenție în formare, astfel încât în seminarii și casele de formare să se favorizeze dezvoltarea și integrarea acestor calități – spiritualitate profundă, libertate și interioritate – în personalitatea candidaților la preoție și la viața consacrată?”
La această întrebare, Cardinalul Pietro Parolin a răspuns: „Tema inteligenței artificiale este un subiect căruia Sfântul Scaun îi acordă o importanță mare”. Cea mai delicată problemă este cea de natură etică pentru că, după cum știm, există două abordări: cea care consideră că este necesar ca să se pună și întrebarea asupra dimensiunii etice a dezvoltării tehnologice, și cealaltă abordare, aceea care crede că știința nu ar trebui limitată pentru că numai în acest fel va putea să aducă roade și bunăstare.
Despre acest aspect Papa Francisc scrie și în Laudate Deum, un document în care papa continuă reflecția din Laudato sì. Aici se vorbește despre paradigma tehnocratică, „paradigmă în care omul este redus doar la dimensiunea tehnologică, celelalte dimensiuni fiind uitate”.
„În ceea ce privește efectiv chestiunea formării, după cum specifica și părintele Rector, Biserica a oferit câteva repere importante în Ratio fundamentalis. Este deosebit de important ca în parcursul de formare al candidaților la Sfânta Preoție și la viața consacrata să se evite accentuarea exagerată a unei dintre cele patru dimensiuni (umană, spirituală, intelectuală, pastorală) în detrimentul celorlalte”. De fapt, după cum știm, uneori, s-a accentuat dimensiunea intelectuală, lăsându-le pe un plan secund pe celelalte, dar acest lucru nu este drept. Cele patru dimensiuni trebuie să fie trăite și propuse într-un mod echilibrat.
Apoi, este important ca să reflectăm mereu asupra raportului nostru cu lumea. După cum știm, lumea este semnul iubirii lui Dumnezeu și este iubită de către Dumnezeu. De aceea și noi suntem chemați să îi iubim pe oameni și să lucrăm pentru binele lumii. Însă, după cum ne spune sfânta Evanghelie și după cum putem să observăm cu precădere astăzi, lumea are și o dimensiune negativă față de care trebuie să luăm distanță. De aceea, astăzi, mai mult ca niciodată, devine fundamentală capacitatea de a discerne.
Apoi, Cardinalul Parolin a insistat asupra unui aspect fundamental, și anume cel al liniștii, al interiorizării. Candidații la Sfânta Preoție trebuie să învețe să facă liniște în inima lor. Să iubească tăcerea. Trăim într-o lume în care mijloacele de comunicare devin tot mai invazive. De aceea, cu toții trebuie avem nevoie să prețuim și să învățăm să facem liniște în viețile noastre.
A doua și a treia întrebare au venit din partea seminariștilor de la Seminarul Don Orione și, respectiv, de la Seminarul minor din Bacău:
2. „Mă numesc ...., sunt seminarist la Don Orione, și sunt în clasa a X-a. Din comunitatea seminarului nostru aproape cu toții frecventăm cursurile Colegiului Pedagogic Vasile Lupu din Iași la profilul de teologie. Așadar, colegii noștri de școală, fie fete, fie băieți, sunt cu toții catolici și țin la noi. Ne înțelegem destul de bine. La fel și cu tinerii din comunitățile noastre parohiale. Însă, deși avem un raport bun cu ei, adesea, dacă se întâmplă să le spunem că ne gândim sau că suntem la seminar chiar cu gândul de a verifica chemarea noastră la sfânta preoție, de cele mai multe ori, ne spun «nu aveți ce face» sau că ne «irosim viața» lucru care, evident, ne face să nu ne simțim bine. Ce le-ar răspunde Eminența voastră și cum credeți că am putea să menținem vie chemarea pe care o simțim în inimă într-un context în care, inclusiv în mediile catolice, se simte tot mai mult influența secularizării? Cum am putea să rămânem aproape de colegii noștri sau de persoanele care desconsideră faptul că suntem la seminar?”
3. „Seminariștii noștri se află într-un moment al vieții lor în care trebuie să facă un discernământ vocațional. Unii dintre ei se tem să devină preoți pentru că văd că societatea nu iubește preoții, nu îl iubește pe Isus; alegerea lor este împotriva curentului. Și nu este ușor. Întrebarea noastră este: Care este cel mai convingător lucru care poate încuraja un tânăr de astăzi de faptul că merită să devină preot?”
Cardinalul Parolin a răspuns, spunând: „înainte de toate, constat cu bucurie că în Biserica voastră locală sunt prezente seminariile minore. Așadar, ați reușit să rezistați acelui val de închideri a seminariilor minore din perioada imediat următoare Conciliului Vatican al II-lea. Pe de altă parte, în Europa, numărul efectiv al seminariștilor devenise tot mai mic. Îmi amintesc că și în seminarul din dieceza mea rămăseseră o mână de seminariști, motiv pentru care a fost închis”. Însă, „eu cred că acolo unde este posibil e bine ca să se continue cu seminarul minor. După cum se amintea deja, o mare parte din preoții bisericii voastre locale au făcut seminarul minor”; și, de fapt, seminarul mic are un rol important în maturizarea și în punerea bazelor solide viitorilor preoți.
Cât privește întrebarea voastră, „deși nu e vorba de ură, tipul de alegere pe care o facem noi este greu de înțeles. Însuși Isus ne spune că atunci când vom fi urâți de către lume putem să ne amintim că mai întâi l-au urât pe el. Apoi, trebuie să fim conștienți că astăzi devine tot mai greu să ne trăim credința... dar să nu vă descurajați”. Acest fel de provocări fac parte din viață. Uneori, trebuie să fim conștienți, că „acest mod de a fi tratați, devine și un fel de persecuție, bineînțeles, mai subtilă”. „Dar sunt și oameni care vă arată prietenie, după cum ați spus”.
Să deveniți preoți datorită credinței și nu datorită motivațiilor materiale. Trebuie „să devenim preoți din motive de credință”, și nu din alte motive. În trecut, preoția era uneori și un mod prin care să îți asiguri cele necesare pentru viață sau un statut social, lucru care, astăzi, nu prea mai funcționează. De aceea, e important ca în drumul de formare să dăm spațiu și timp rugăciunii și relației cu Isus. „Doar în relația cu Isus puteți să depășiți aceste provocări” și să deveniți preoți din toată inima.
Întrebarea a patra a venit din partea unui student de la Seminarului mare din Iași.
4. „Papa Francisc, într-un discurs adresat seminariștilor din Calabria, a spus că este foarte trist când preoții devin funcționari, preoți în căutare de prestigiu, nemaifiind păstori ai poporului, cu inima plină de milă și compasiune. În ton cu Sinodul despre sinodalitate, cum putem noi, seminariștii, să fim o Biserică dispusă să-i asculte pe oameni? Cu alte cuvinte, cum putem trăi sinodalitatea și ascultarea ca seminariști și apoi ca păstori?”
Cardinalul Parolin a răspuns astfel: „Cred că cea mai bună cale pentru a evita să devenim niște funcționari și care ne ajută să trăim sinodalitatea este disponibilitatea spre a-i asculta pe oameni. Chiar dacă nu reușim să avem mereu răspunsuri clare la întrebările lor (pentru că uneori e foarte greu ca să ai un răspuns imediat), faptul în sine de a-i asculta este deja un răspuns pe care noi li-l dăm”. E drept că astăzi, a-i asculta pe oameni, reprezintă și o mare provocare deoarece, noi preoții, „suntem prinși în nenumărate activități; trebuie să alergăm dintr-o parte în alta pentru a celebra sfintele sacramente (mai ales dacă avem 5 parohii) însă, atâta cât putem, e important ca să stăm și să îi ascultăm pe oameni... Lumea de azi are o foame de a fi ascultată”. Aceasta este o cale de sinodalitate și o cale care ne ajută să rămânem păstori, să rămânem aproape de oameni.
A cincea și ultima întrebare a venit din partea unui seminarist din Congregația Slujitorii carității (Don Guanella):
5. „Eminență, în România trăim într-o țară cu o majoritate ortodoxă. Avem multe lucruri în comun cu Biserica Ortodoxă, aspecte care ne apropie: Sfânta Scriptură, sacramentele, Părinții Bisericii, o moștenire creștină comună. Întrebarea noastră este: cum putem noi, ca seminariști, să fim mesageri ai unității pentru care s-a rugat Isus? Cum putem contribui la mișcarea ecumenică pentru a face noi înșine pași spre unitate?”
Cardinalul Pietro Parolin a răspuns că pe lângă ecumenismul doctrinar de care se ocupă teologii, „puteți să trăiți un ecumenism care se bazează pe inițiative de colaborare”. De exemplu, se pot avea inițiative ce urmăresc apărarea vieții. O temă precum aceasta, cu siguranță, poate să ofere un bun prilej spre a realiza acțiuni concrete de colaborare și de reflecție comună.
Seminariștii participanți
