Chiar dacă doar pentru un timp scurt de o după-amiază, două case ale Bisericii care-și desfășoară activitatea în Iași – Seminarul „Sfântul Iosif” și Căminul de bătrâni „Casa Sfântul Iosif” – au împărtășit un moment de comuniune întru unica vocație a Bisericii: slujirea omului în vederea mântuirii aduse de Isus Cristos.
Marți, 12 noiembrie 2019, un grup de 8 seminariști împreună cu pr. Ionuț Eremia Imbrișcă, părinte formator în cadrul seminarului, au vizitat căminul de bătrâni „Casa Sfântul Iosif” petrecând acolo câteva ore de împărtășire cu cei mai în vârstă care, după o lungă experiență de viață, le-au putut oferi câte ceva din bogăția lor tinerilor ce se pregătesc pentru Sfânta Preoție, asemenea înțeleptului din Evanghelie care ca „orice cărturar instruit în ale împărăţiei cerurilor este asemenea stăpânului casei care scoate din tezaurul său lucruri noi şi vechi” (Mt 13,52).
Odată ajunși acolo am fost întâmpinați de surorile „Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe” care slujesc acolo. Sora Rosa Bianchini, superioara casei, a fost cea care ne-a călăuzit pașii nu doar pe holurile casei, ci și pe „holurile istoriei” prezentându-ne pilonii de susținere ai unei astfel de opere: moștenirea spirituală pe care a lăsat-o în urma lui Sfântul Luigi Guanella, moștenire care a dat roade și dincolo de granițele Italiei, cale pe care această operă a ajuns și în România. După ce sora superioară ne-a ajutat să întâlnim persoana sfântului ce patronează această operă, sora Emiliana ne-a condus spre întâlnirea cu cei care se bucură de roadele acestei opere: bătrânii.
Timorați și curioși de ce se va petrece am deschis întâlnirea cu bătrânii pe ritmurile muzicii. Acompaniați de chitară și de tobă am cântat cântece de veselie care să conducă spre deschiderea inimilor: atât ale noastre, cât și ale acelora pe care veniserăm să-i întâlnim. După ce am inaugurat întâlnirea prin muzică ne-am apropiat mai mult unii de alții prin jocuri și dialog. Unul dintre seminariști, David Eduard Cristian, a împărtășit din experiența sa avută în misiune în Africa. Unii au jucat table, alții șah, alții remi, alții doar au aruncat cu mingea, însă cu toții am vorbit, am închegat un dialog.
Odată creată o punte între oameni, ba mai mult, între generații, am condus acest dialog spre desăvârșire în rugăciune purtându-ne unii pe alții în mâinile Sfintei Fecioare Maria rugând-ne împreună Sfântul Rozariu în capelă. Am animat acest moment de rugăciune cu chitară și orgă.
Pe urmă a urmat momentul cinei, unde am luat exemplul surorilor – sora Emiliana, sora Florentina – și am învățat nu doar să-i vizităm pe bătrâni, ci să învățăm să slujim servindu-le masa și chiar ajutându-i să mănânce pe cei mai neputincioși. Cu toate acestea nu am ratat ocazia de a-i cunoaște mai mult pe acești „bunici” și de a discuta cu ei. După masă ne-am luat la revedere împărtășind cu sora Emiliana ultimele impresii referitoare la această zi, iar reacțiile au fost mai mult decât îmbucurătoare.
În ceea ce ne privește pe noi ca seminariști, o astfel de experiență a fost o dublă formare. Pe de o parte am experimentat dimensiunea umană și pastorală a misiunii la care ne cheamă Cristos în Biserică, aceea de a ieși în întâmpinarea oamenilor și de a-i iubi. Iar pe de altă parte am avut parte de un exemplu de vocație și slujire, acela al surorilor „Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe”.
Ciprian Fechetă
