Vineri, 15 noiembrie 2024, studenții seminariști de la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iași au trecut pragul Seminarului Minor din Bacău cu ocazia aniversării a 30 de ani de existență a acestei instituții.
Sfânta Liturghie a fost celebrată de PS Iosif Păuleț, Episcopul Diecezei de Iași, la care au concelebrat pr. Ștefan Lupu, rectorul seminarului mare diecezan, pr. Sebastian Petru Tamaș, directorul seminarului mic, împreună cu echipele formative ale celor două seminarii. La predică PS Iosif a evidențiat șapte puncte esențiale în viața unui seminarist: trăirea cu seriozitate a vieții din seminar, ascultarea față de superiori, atenție deosebită acordată rugăciunii, valoarea prieteniilor, importanța recunoștinței, fidelitatea față de chemare și necesitatea de a fi un exemplu pentru ceilalți. De asemenea, Excelența Sa și-a exprimat admirație față de seminariști, care au răspuns afirmativ vocației lor: „Sunt mândru de voi!”
Un alt moment a fost cel din amfiteatrul Seminarului Minor unde a fost prezentat un material video, care a ilustrat pe scurt istoria Seminarului din Bacău. De asemenea, au fost și mărturii ale celor care s-au implicat în viața acestei instituții printre care: PS Iosif Păuleț, PS Petru Sescu, Episcop auxiliar, pr. Cojocaru Gheorghe, pr. Anton Săboanu, pr. Ștefan Lupu. Această întâlnire a fost moderată de directorul Seminarului Minor, pr. Sebastian Petru Tamaș.
A fost un moment minunat pentru comunitatea seminarului în care s-a trăit efectiv comuniunea și în același timp a fost o mărturie a faptului că nimeni nu merge singur pe drumul către sfânta Preoție, ci întotdeauna suntem împreună.
Mulțumim Domnului pentru toți acești 30 de ani de activitate ai Seminarului Minor! De asemenea, ne rugăm lui Dumnezeu să binecuvânteze munca acestei instituții în continuare!
Dominic Brandiu, anul VI