
S-a născut la 23 februarie 1968 la Tămăşeni (Neamţ). A absolvit Şcoala Generală de 8 clase la Tămăşeni, clasele IX-XI la Liceul Industrial nr. 1 din Roman în anul 1985, după care intră la Seminarul din Iaşi. A absolvit Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi în anul 1994. A fost hirotonit preot la 29 iunie 1994 la Iaşi de către E.S. Mons. Petru Gherghel. A activat ca vicar la Valea Seacă (1 august 1994 – 1 august 1997), Bacău „Sfântul Nicolae” (1 august 1997 – 1 august 1999). A urmat studii de specializare în ştiinţe biblice la Institutul Biblic Pontifical din Roma (1999-2003). A activat ca profesor de exegeză, limba ebraică şi limba italiană la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi (1 octombrie 2003 – 31 august 2009), responsabil al Oficiului pentru Evanghelizare şi Pastoraţie Biblică (2005-2009), studii la Universitatea Pontificală Urbaniana (2009-2013). De la 1 octombrie 2013 activează ca profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iaşi.