
Privind în trecut la anii copilăriei pot spune că vocația la viața de preoție nu a fost una dintre cele mai fascinante, cu apariții ale Domnului, cu dialoguri în timpul somnului sau alte lucruri asemănătoare și nu pot spune care a fost momentul special care a trezit în mine această chemare, ci a fost rodul mai multor evenimente.
Începutul se găsește în dorința de a fi ministrant pe care o aveam când eram mic. Nu știam ce însemna aceasta, dar voiam să fiu unul pentru că era ceva deosebit, ceva cu care să te lauzi. Vedeam ministranții ca niște copii cu un statul special. Apoi, în timp ce eram ministrant, am avut ocazia să fiu mai aproape de preoții vicari și -„slavă Domnului”- am avut dintre cei mai buni. Priveam la persoana lor și mă atrăgeau într-un mod necunoscut. Aceștia, în cadrul întâlnirilor, ne vorbeau despre slujirea noastră de la altar, despre ceea ce înseamnă să fii ministrant dar și despre preoție.
O dată (probabil era Ziua Mondială a Vocațiilor), îmi amintesc că eram la biserică, la liturghia copiilor și părintele ne-a întrebat pe noi băieții dacă vrea cineva să devină preot. Am ridicat și eu mâna. Nu știu ce m-a determinat să fac acest lucru. Eram în clasa a IV-a. Totuși, acest moment m-a marcat și, în inima mea, chemarea lui Dumnezeu a început să încolțească.
Cu timpul, am devenit tot mai fascinat de figura preotului. Mă uitam la ei, îi ascultam, îmi plăcea cum se comportau, cum vorbeau, într-un cuvânt, chiar îi admiram. Erau pentru mine niște eroi. Nu găseam răspunsul acestui comportament. Ce-i determină pe preoți să se dăruiască atât de mult? Mai târziu am aflat: iubirea pentru Dumnezeu care se răsfrânge asupra aproapelui. Am avut posibilitatea în clasa a VII-a și a VIII-a să particip la câteva campusuri organizate de seminar. Am luat contact astfel cu realitatea seminarului, cu modul lor de a trăi și de a experimenta legătura cu Dumnezeu. Mi-au plăcut enorm de mult aceste experiențe și deja doream să vin la seminar. Mai rămânea o problemă!
Timpul trecea și eu am ajuns în clasa a opta. Urma să-mi aleg liceul Trebuia să iau o decizie. Nu era ușor. Pe de o parte voiam să fiu preot, pe de altă parte nu. „Nu mă lăsau fetele”. Chiar îmi plăcea să tachinez fetele, iar acest lucru constituia o mare piedică. Într-o zi, una dintre profesoare m-a întrebat: „Bogdan, unde vrei să continui?”. Eu am răspuns: „La seminar.”. Iar ea a adăugat râzând: „Tu? la seminar? Atunci eu mă voi face preoteasă!” Era o glumă pentru că în rest ne înțelegeam foarte bine, dar știa că eu aveam ceva cu fetele (tot ea a fost cea care, mai târziu, m-a încurajat). Și totuși am ales seminarul. A fost o decizie foarte grea. Colegele mele erau descurajate.
La seminar am întâmpinat multe greutăți: eram departe de casă, de părinți și de vechii colegi. Dar am reușit să trec repede peste aceste mici dificultăți ca să mă pot bucura de momentele frumoase din seminar și să mă pot forma cu adevărat pentru Sfânta Preoție.
Îndemn pentru cei care vor să vină la seminar sau pentru cei care, în inima lor, simt atracție spre acest stil de viață: „Nu vă fie frică” Dumnezeu este alături de voi. El știe slăbiciunile voastre. Știe că nu sunteți cei mai deștepți, cei mai frumoși, cei mai buni sau cei mai vrednici și totuși vă cheamă. Așa a fost și cu mine. Nu eram cel mai tare și totuși acum sunt în anul IV. Dacă Dumnezeu vă cheamă (și să nu vă îndoiți niciodată de acest lucru) și dacă acesta este cu adevărat visul vostru atunci totul este posibil!
Bogdan Enășoae,
student în anul IV