L-am căutat în distracțiile mele, dar nu l-am găsit. L-am căutat în activitățile mele zilnice și nu l-am găsit. Simțeam că sunt însetat după el, simțeam cum inima mea ardea de dorul lui și parcă îl auzeam cum îmi șoptește „sunt aici”. „Unde ești?” I-am răspuns, „unde te găsesc?”, dar tot auzeam ca un refren parcă, „sunt aici”. Și am continuat să îl caut. Ceva nu mă lăsa să renunț. Aveam o dorință puternică de a-l găsi. Inima mea ardea de dorul lui, ardea după liniștea pe care el o oferă. Și l-am găsit! L-am găsit în sobrietatea solemnă a cântărilor, nocturne și matinale ale călugărilor din mănăstiri, l-am găsit în vocea frumoasă, suavă și curată a tinerilor care aduc lauda prin cântarea lor angelică, l-am găsit în zâmbetul plin de inocență al copilului care se joacă liniștit, l-am găsit în rugăciunea încununată cu lacrimi a unei mame pentru copilul ei, l-am găsit în mâinile unui tată, tocite de atâta muncă pentru copilul său, l-am găsit în liniștea solemnă a bisericii, atărnând și veghind de pe cruce, ca de pe un piedestal, neobosit zi și noapte, l-am în opera de artă pe care un pictor o realizează cu atâta dibăcie, în frumoasa melodie care curge din notele așezate cu măestrie pe hârtie de un compozitor iscusit, l-am găsit în peisajul minunat al naturii, care se schimbă cu fiecare anotimp și cu care se delectează neîncetat ochii noștri, l-am găsit în adierea ușoară a vântului care îmi mângâie obrajii, l-am găsit în tabernacol, în închisoarea iubirii necondiționate, pe el, prizonierul iubirii nesfârșite, l-am găsit la ușa sufletului meu, stând și repetând neîncetat „sunt aici, lasă-mă să intru!”.
În toate acestea l-am găsit pe EL. L-am găsit pe cel care m-a creat, pe cel care mi-a dat viața, pe cel care m-a mântuit. L-am găsit pe cel pe care îl supăr de atâtea ori, dar el mă iartă necondiționat, pentru că iubește necondiționat. L-am găsit pe cel care, în marea sa iubire, m-a învrednicit de un dar atât de minunat și pe care nu îl meritam, pe care nimeni nu îl merită: chemarea la Sfânta Preoție.
O, Dumnezeule, ce nevrednic sunt1 Ce neatent sunt! Zilnic mă las vrăjit de efemeritatea acestei lumi materiale, de plăcerea trecătoare care pare dulce, dar totuși este atât de amară, plăcere pe care o oferă cei care nu te caută pe tine, Doamne, pe tine care ești adevărata desfătare, adevărata dulceață a sufletului, pacea și mângâierea noastră. Tu, Doamne stai la ușa fiecărei inimi, tu stai și la ușa inimii mele și bați, bați neîncetat și repeți „sunt aici, lasă-mă să intru! Lasă-mă să te vindec!”. Dumnezeul meu, intră și vindecă-mă de rănile orgoliului, lăcomiei și urii! Unge-mă cu alifia plăcut mirositoare și binefăcătoare a umilinței, a dărniciei și a prieteniei! Domnul meu, ajută-mă să te găsesc mereu!
Omule, creștinule, l-ai găsit pe Dumnezeu? Unde îl cauți? El este la ușa inimii tale, ușă care se poate deschide numai din interior, bate și repetă parcă ca un refren: „Sunt aici. Lasă-mă să intru!” Totul depinde de tine!
Timaru Laurențiu Daniel, anul V