„Formarea spirituală este orientată să alimenteze şi să susţină comuniunea cu Dumnezeu şi cu fraţii, în prietenia cu Isus Bunul Păstor şi într-o atitudine de docilitate faţă de Duhul. Această relaţie intimă formează inima seminaristului la acea iubire generoasă şi jertfelnică ce reprezintă începutul carităţii pastorale” (Rf 101).
„Centrul formării spirituale este unirea personală cu Cristos, care se naşteşi se alimentează în mod deosebit în rugăciunea tăcută şi prelungită. Prin rugăciune, ascultarea cuvântului, participarea asiduă la sacramente, la liturgie şi la viaţa comunitară, seminaristul îşi fortifică propria legătură de unire cu Dumnezeu, după exemplul lui Cristos, care a avut ca program de viaţă împlinirea voinţei Tatălui său (cf. In 4,34)”(Rf 102).
1. Ce este Direcţiunea spirituală?
„Direcţiunea spirituală este un instrument privilegiat pentru creşterea integrală a persoanei. Directorul spiritual să fie ales cu libertate deplină de seminarişti dintre preoţiidesemnaţi de episcop. (...) Întâlnirea cu directorul spiritual nu trebuie să fie ocazională, ci sistematică şiobişnuită; de fapt, calitatea însoţirii spirituale este importantă în vederea eficacităţiiînsăşi a întregului proces formativ” (Rf 107).
2. Ce înseamnă ascultarea în contextul vocaţiei la sfânta preoţie?
«Înscriindu-se în urmarea Învăţătorului, cu credinţăşi libertate a inimii, seminaristul învaţă, după exemplul lui Cristos, să dăruiască „propria voinţă prin intermediul ascultării în slujba lui Dumnezeu şi a fraţilor”. Ascultarea se uneşte cu înţelepciunea lui Dumnezeu, care edifică Biserica şi îi indică fiecăruia locul şi misiunea» (Rf 109).
3. Ce este celibatul în contextul vocaţiei la sfânta preoţie?
„Cei care se pregătesc la Preoţiesărecunoascăşisăacceptecelibatulca pe un dar special al lui Dumnezeu. Într-o educaţiecorectă la afectivitate, înţeleasăca un drumpentruplinătateaiubirii, castitateacelibatară nu este atât un tribut care se plăteşteDomnului, cât mai degrabă un dar care se primeşte de la milostivirea sa. Persoana care intrăînaceastă stare de viaţătrebuiesăfieconştientăcă nu-şiasumănumai o povară, ci primeşte mai ales un hareliberator” (Rf 110).
4. Ce înseamnă spiritul de sărăcie în contextul vocaţiei la sfânta preoţie?
«Seminariştii să cultive concret spiritul de sărăcie. Ei sunt formaţi să imite inima lui Cristos, care, „bogat fiind, s-a făcut sărac” (2Cor 8,9) pentru a ne îmbogăţi. Să caute să dobândească adevărata libertate şi docilitate a fiilor lui Dumnezeu, ajungând la acea stăpânire spirituală care este necesară pentru a dobândi un raport corect cu lumea şi cu bunurile pământeşti; să-şi asume în acest mod stilul apostolilor, invitaţi de Cristos să se încreadă în Providenţă, „fără a lua nimic pentru călătorie” (cf. Mc 6,8-9). În special să-i aibă la inimă pe cei mai săraci şi pe cei mai slabi şi, deja obişnuiţi cu o renunţare generoasă şi voluntară la ceea ce nu este necesar, să fie martori ai sărăciei, prin simplitatea şi austeritatea vieţii, pentru a deveni promotori sinceri şi credibili ai unei adevărate dreptăţi sociale» (Rf 111).
