Formarea umană

        »Seminaristul este chemat să dezvolte propria personalitate, având ca model şi izvor pe Cristos, omul desăvârşit” (Rf 93). „Formarea umană, fundament al întregii formări sacerdotale, promovând creşterea integrală a persoa­nei, permite modelarea tuturor dimensiunilor. Din punct de vedere fizic, ea se interesează de aspecte cum ar fi sănătatea, alimentaţia, activitatea motorie, odih­na; în domeniul psihologic se ocupă de constituţia unei persoane stabile, caracterizată de echilibrul afectiv, de stăpânirea de sine şi de o sexualitate bine integrată. În domeniul moral se referă la exigenţa ca individul să ajungă progresiv să aibă o conştiinţă formată, adică să devină o persoană responsabilă, capabilă să ia decizii corecte, înzestrată cu judecată dreaptă şi cu o percep­ţie obiectivă a persoanelor şievenimentelor. Această percepţie va trebui să-l ducă pe seminarist la o autosti­mă echilibrată, care să-l conducă să aibă conştiinţa propriilor capacităţi, pentru a învăţa să le pună în slujba poporului lui Dumnezeu. În formarea umană trebuie îngrijit domeniul estetic, oferind o instruire care să permită cunoaşterea diferitelor manifestări artistice, educând la „simţul frumosului”, şi domeniul social, aju­tând subiectul să se îmbunătăţească în propria capaci­tate relaţională, aşa încât să poată contribui la edifica­rea comunităţii în care trăieşte» (Rf 94).