Să devin preot?!

        Prezentare generală

        Darul vocaţiei la prezbiterat, pus de Dumnezeu în inima unor oameni, angajează Biserica să le propună un drum serios de formare celor care doresc să devină preoţi. Totuşi, „numai dorinţa de a deveni preot nu este suficientă şi nu există un drept de a primi hirotonirea sacră. Revine Bi­sericii […] sarcina să discearnă capacitatea celui care do­reşte să intre în Seminar, să-l însoţească în timpul anilorde formare şi să-l cheme la Ordinele sacre, dacă este eva­luat că posedă calităţile cerute” (Ratiofundamentalis [Rf], 201).

 

        1. Ce este vocaţia?

„Vocaţiile ecleziale sunt o manifestare a bogăţii­lor incomensurabile ale lui Cristos (cf. Ef3,8) şi, de aceea, trebuie să aibă o mare consideraţie şi să fie cul­tivate cu toată grija şi atenţia, ca să poată îmboboci şi să se maturizeze” (Rf 11). „Vocaţia este un „diamant neşlefuit”, care trebuie lucrat cu grijă, cu respect faţă de conştiinţa persoanelor şi cu răbdare, ca să strălucească în mijlocul poporului lui Dumnezeu” (Papa Francisc).

 

        2. Unde se descoperă darul vocaţiei?

„Această vocaţie este descoperită şi primită în cadrul unei comunităţi, se formează în seminar, în contextul unei comunităţi educative care cuprinde diferiţicomponenţi ai poporului lui Dumne­zeu, pentru a-l duce pe seminarist, odată cu hirotonirea, să facă parte din „familia” preoţimii, în slujba unei co­munităţi concrete” (Rf, parte introductivă)

 

        3. Ce este vocaţia la Sfânta Preoţie?

„Vocaţia la Preoţie este un dar pe care Dumnezeu îl oferă Bisericii şi lumii, o cale pentru a se sfinţişi a-i sfinţi pe alţii, care nu trebuie parcursă în manieră individualistă, ci având mereu ca referinţă o porţiune concretă a popo­rului lui Dumnezeu”.

«Printre multiplele vocaţii ridicate fără încetare de Duhul Sfânt în poporul lui Dumnezeu, cea la preoţia ministerială cheamă „să devină parte din preoţia ierarhică a lui Cristos”şi să fie uniţi cu el în „a păstori Biserica prin cuvântul şi harul lui Dumnezeu”» (Rf 11).

 

        4. Ce anume stă la originea vocaţiei la Sfânta Preoţie?

„La originea vocaţiei sacerdotale există un dar al harului divin, concretizat după aceea în hiro­tonirea sacramentală. Acest dar se exprimă în timp prin medierea Bisericii, care cheamă şi trimite în numele lui Dumnezeu” (Rf 34).

 

        5. Ce este discernământul vocaţional?

«Creşterea interioară progresivă pe drumul formativ trebuie să tindă îndeosebi ca să facă din viitorul preot un „om al discernământului”, capa­bil să interpreteze realitatea vieţii umane în lumina Duhului Sfânt şi, astfel, să aleagă, să decidă şi să acţi­oneze conform voinţei divine. (...) A discerne evanghelic propria viaţă înseamnă a cultiva zilnic un stil spiritual profund, aşa încât ea să fie primită şi interpretată cu responsabilitate deplină şi încredere crescândă în Dumnezeu, orientând în fiecare zi inima spre el. Este vorba despre o muncă umilă şi constantă cu ei înşişi – care merge dincolo de investigaţiile introspec­tive –, în care preotul se deschide cu onestitate la ade­vărul vieţiişi la exigenţele reale ale slujirii, învăţând să asculte conştiinţa care judecă mişcărileşi stimulen­tele interioare care motivează acţiunile» (Rf 43).

 

        6. Ce este Seminarul?

„Seminarul, înainte de a fi un edificiu, este o comunitate formativă, în orice loc s-ar afla. De aceea, episcopii care consideră posibil să înfiinţeze sau să menţină un Seminar Diecezan, nu fără a fi evaluat cu atenţiecircumstanţele legate de contextul eclezial, să ia în considerare necesitatea unui număr de vocaţiişi de formatori suficienţi pentru a garanta o comunitate formativă, precum şi a unui corp profesoral în măsură să ofere o propunere intelec­tuală de calitate şi, desigur, a sustenabilităţii economice a structurii”(Rf 188).

 

        7. Cum se face admiterea la Seminar?

„Biserica are dreptul de a verifica, recurgând şi la ştiinţa medicală şi psihologică, capacitatea viitori­lor preoţi”. Episcopul este responsabil de admiterea în seminar; cu ajutorul comunităţii formatorilor, va evalua în candidaţicapacităţile umane şi morale, spiri­tuale şi intelectuale, sănătatea fizică şi psihică şi corec­titudinea intenţiei” (Rf 189).

 

        8. Cum poate fi admis un candidat care a mai frecventat şi alt Seminar/Institut?

„În general, va fi necesar ca acela care, după o primă demitere sau abandonare, cere să fie admis într-un nou Seminar, sau casă de formare, să prezinte cererea în scris episcopului, expunând propriul parcurs perso­nal şimotivaţiile care au dus anterior la demitere sau la abandonare dintr-un alt institut de formare”(Rf 198).

 

        9. Care sunt condiţiile pentru a fi admis la Seminar?

a)  Sănătate fizică. «În momentul intrării în Seminar, seminaristul va fi obligat să demonstreze că se bucură de o stare de sănătate compatibilă cu viitoarea exercitare a slujirii. (...) În mod deosebit, va trebui să prezinte rezultatele examenelor medicale generale, cu scopul de a garanta o „constituţie sănătoasă şi robustă”, precum şi eventua­lul document referitor la boli, intervenţii avute sau terapii specifice care au existat în trecut. (...) Condiţiile adecvate de sănătate vor trebui să dureze şi vor putea fi verificate pe toată durata formării» (Rf 190).

b) Sănătate psihicăşi corectitudinea intenţiei. „Aspirantul seminarist va fi ţinut să-i comunice episcopului şi rectorului Seminarului eventuale problematici psihologice precedente, pre­cum şi dacă a recurs la perioade de terapie, ca element de evaluat în ansamblul celorlalte calităţi cerute”(Rf 193).

 

        10. Poate un tânăr cu tendinţe homosexuale să devină seminarist/preot?

„Biserica, deşi respectă profund persoanele în cauză, nu poate admite în Seminar şi la Ordinele sacre pe cei care practică homosexualitatea, prezintă tendinţe homosexu­ale profund înrădăcinate sau susţinaşa-numita cultură gay”(Rf 199). „Când ar fi vorba despre tendinţe homosexuale care ar fi numai expresia unei probleme tranzitorii, cum ar fi, de exemplu, aceea a unei adolescenţe încă neterminate, ele trebuie oricum să fie depăşite clar măcar cu trei ani înainte de hirotonirea diaconală” (...) „dacă un candidat practică homosexualitatea sau prezintă tendinţe homosexuale profund înrădăcinate, directorul său spiritual, precum şi duhovnicul său au datoria de a-l descuraja, în conştiinţă, să înainteze spre hirotonire” (Rf 200).

 

        11. Demiterea din Seminar:

„Când comunitatea formativă consideră nece­sară demiterea unui seminarist în orice moment al drumului, după ce l-a consultat pe episcop, în general acest act să fie pus în scris şi păstrat cum se cuvine, cu expunerea prudentă, cel puţin sumară, dar oricum sufi­cient de indicativă, a circumstanţelor care au moti­vat-o, ca sinteză a discernământului făcut”(Rf 197).

 

        12. Ce înseamnă drumul de formare la Sfânta Preoţie?

«Formarea sacerdotală este un drum de transfor­mare care reînnoieşte inima şi mintea persoanei, pen­tru ca ea să poată „discerne care este voinţa lui Dum­nezeu, ce este bun, ce este plăcut, ce este desăvârşit” (Rom 12,2)”(Rf 48). „Formarea preoţilor este continuarea unicului „drum de ucenicie”, care începe cu botezul, se perfecţionează cu celelalte sacramente ale iniţieriicreştine, este primit drept centru al propriei vieţi în momentul intrării în seminar şi continuă în toată existenţa”».

 

        13. Care este misiunea formării?

„Misiunea formativă constă în a încerca să se ajute persoana ca să integreze aceste aspecte, sub influenţa Duhului Sfânt, pe un drum de credinţăşi de maturizare progresivă şi armo­nioasă a tuturor componentelor, evitând fragmentările, polarizările, excesele, superficialitatea sau atitudinile fragmentare. Timpul de formare la preoţia ministerială este un timp de încercare, de maturizare şi de discernă­mânt din partea seminaristului şi a instituţiei formative” (Rf 28).

 

        14. Care este scopul formării?

„Din moment ce discipolul preot provine din comu­nitatea creştinăşi se întoarce la ea, pentru a o sluji şi pentru a o conduce ca păstor, formarea se caracterizează în mod natural în sens misionar, deoarece are ca scop par­ticiparea la unica misiune încredinţată de Cristos Bise­ricii sale, adică evanghelizarea, în toate formele sale”.

 

        15. Ce presupune procesul formativ?

„În procesul formativ se cere ca seminaristul să se cunoască şi să se lase cunoscut, relaţionându-se în mod sincer şi transparent cu formatorii” (Rf45).

 

        16. Ce este formarea iniţială?

„Formarea iniţialăse referă la timpul care precede hirotonirea sacerdotală, de la începutul perioadei pro­pedeutice, care este parte integrantă a acesteia. De aceea, trebuie să fie caracterizată de conţinuturi forma­tive care îl pregătesc pe seminarist la viaţapreoţească. Asta cere o muncă răbdătoare şi riguroasă asupra per­soanei, deschisă la acţiunea Duhului Sfânt; finalitatea sa este formarea unei inimi sacerdotale” (Rf 55).

 

        17. Cum este împărţită formarea iniţială?

«Formarea iniţială poate să fie subîmpărţită ulte­rior în patru mari etape: „etapa propedeutică”, „etapa studiilor filosofice” sau „de ucenicie”, „etapa studiilor teologice” sau „a conformării” şi „etapa pastorală” sau „de sinteză vocaţională”, ale căror caracteristici vor fi expuse în detaliu în continuare» (Rf57).

 

        18. Ce presupune hirotonirea prezbiterală?

«Hirotonirea prezbiterală cere, în cel care o pri­meşte, o dăruire totală de sine, pentru slujirea poporului lui Dumnezeu, după imaginea lui Cristos Mire: „Dărui­rea lui Cristos Bisericii, rod al iubirii sale, se manifestă ca acea dăruire originală care îi este specifică mirelui faţă de mireasă”. De aceea, lui i se cere să fie capabil să-i iubească pe oameni cu o inimă nouă, mare şi curată, cu o autentică dezlipire de sine, cu o dăru­ire deplină, continuă şi fidelă, şi împreună cu un soi de „gelozie” divină, cu duioşia care se îmbracă până şi cu nuanţele afectului matern» (Rf 39).