A doua sesiune de admitere la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași

A doua sesiune de admitere la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași

Seminarul Mare Diecezan „Sfântul Iosif” din Iaşi (Institutul Teologic Romano-Catolic) îşi deschide pentru a doua oară, anul acesta, porțile pentru a primi tineri dornici să continue sau să înceapă un itinerar de formare la sfânta Preoţie, tineri care doresc să îşi dedice viaţa lui Dumnezeu, Bisericii şi semenilor lor.

     Dragi tineri, vocația la sfânta preoție se naște din inițiativa lui Dumnezeu, este darul său! El este cel care face „primul pas” și nu din cauza unei bunătăți deosebite găsite în noi, ci în virtutea prezenței iubirii sale „revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt” (Rom 5,5). Aceasta ia naștere din experiența întâlnirii personale cu Cristos, din dialogul sincer și încrezător cu El. Acest itinerar, care face capabili de a primi chemarea lui Dumnezeu, poate să aibă loc în cadrul familiilor dar și în comunitățile parohiale care trăiesc un climat de credință intens, o mărturie generoasă de adeziune la Evanghelie, o pasiune misionară care să inducă la totala dăruire se sine pentru Dumnezeu și pentru Biserică, alimentat de apropierea de Sacramente, îndeosebi de Euharistie, și de o ferventă viață de rugăciune.

     Și astăzi Isus repetă: „Vino! Urmează-mă!” (Mc 10,21). A-l urma pe Isus înseamnă a-i da cu adevărat precedență, a-l pune pe primul loc față de tot ceea ce face parte din viața noastră; înseamnă a încredința propria viață Lui și Bisericii sale, a trăi cu El în profundă intimitate.

     Dragi tineri, nu vă fie frică să-l urmați pe Isus și să parcurgeți căile exigente și curajoase ale carității și angajării generoase! Așa veți fi fericiți să slujiți, veți fi martori ai acelei bucurii pe care lumea n-o poate da, veți fi flăcări vii ale unei iubiri infinite și veșnice, veți învăța „să dați răspuns oricui vă cere cont de speranța voastră” (1Pt 3,15)!

Rector,

Mons. Benone Farcaș

Iată câteva detalii:

  • În perioada 07-09 septembrie 2020 va avea loc înscrierea la Seminar. Aceasta se va putea face telefonic sau printr-un e-mail trimis pe adresa secretariatului Seminarului.
  • Miercuri, 09 septembrie 2020 va avea loc un colocviu vocaţional pe care fiecare candidat îl va susţine în faţa unei comisii alcătuite din corpul formativ la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iaşi, începând cu ora 12.00. Candidaţii vor alege pentru colocviul vocaţional una din aceste zile.
  • După susţinerea colocviului vocaţional, cei care au fost admişi, se vor înscrie online la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, întrucât pregătirea intelectuală a seminariştilor a fost încredinţată acestei Instituţii de învăţământ. Perioada de înscriere este 07-09 septembrie 2020.

*** Pentru colocviul vocaţional, candidaţii vor trebui să pregătească tematicile prezente în Catehismul Bisericii Catolice pentru tineri – YOUCAT, Editura „Sapientia”, Iaşi 2012.

 

Acte necesare la înscriere:

• Diploma (sau adeverinţă) de bacalaureat;

• Foaie matricolă a anilor de liceu;

• Adeverinţă medicală tip;

• Certificatul de naştere şi o copie după certificatul de naştere;

• Certificat de căsătorie religioasă a părinţilor;

• Certificatul de botez şi de mir;

• Scrisoare de caracterizare din partea parohului (trebuie prezentată la colocviul vocaţional);

• Scrisoare de caracterizare din partea superiorului (dacă provine de la alte Seminarii)

• Cerere de înscriere (se completează în momentul înscrierii);

• Patru fotografii (tip buletin);

• Copie după Cartea de identitate;

• Dosar plic.

 

Contact:

- e-mail: secretaritrc@gmail.com (www.itrciasi.ro)

- persoana de contact pentru înscriere: Pr. Ionuţ-Eremia Imbrişcă (0747080545)