Exercițiile spirituale ale seminariștilor

Exercitiile spirituale

În acest nou an academic, 2018-2019, noul drum de formare al seminariștilor Institutului Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif ” din Iași a debutat cu două pelerinaje. Primul, pe 22 septembrie,  a avut ca destinație Nisiporești, locul unde Venerabila Slujitoare a lui Dumnezeu Veronica Antal a fost ridicată la cinstea altarelor ca Fericită. Cel de-al doilea pelerinaj a început la o zi după, în seara de duminică, 23 septembrie, dar de această dată a fost un alt fel de pelerinaj, unul spiritual care a avut ca destinație esența vocației fiecărui seminarist, acolo unde se găsește rugăciunea, meditația, relația cu Dumnezeu. Acest itinerariu spiritual a fost călăuzit de pr. Marius Taloș, SJ. Alături de el seminariștii au lăsat în urmă tihna vacanței și au trecut la fapte, mai exact la Faptele Apostolilor.

Totul a început în seara de 23 septembrie când Aula Magna a seminarului a suferit o mică modificare, s-a transformat în „sală de Fitness” menită să-l apropie pe fiecare de statutul de atlet, și nu de cotlet, spiritual. Ca program de exerciții pe această cale am avut modelele pe care sfântul Luca i le-a oferit acum 2.000 de ani lui Teofil în Faptele Apostolilor și care nici până acum nu și-au pierdut nici valabilitatea, nici utilitatea și nici valoarea spirituală. Iar pentru a porni la drum primul pas a fost oprirea trupului, a limbii, a gândului, a sufletului în fața lui Dumnezeu.

În prima zi, primul exercițiu pregătit pentru aceste zile a fost rugăciunea. Am învățat alături de pr. Marius cum să ne rugăm, dar mai înainte de asta am învățat cum să ne pregătim de rugăciune, înțelegând că pentru a-l putea primi pe Duhul Sfânt al rugăciunii trebuie mai întâi ca gândul, alături de suflet și de întreaga noastră ființă trebuie să se înalțe. Și odată ce sufletul se va fi înălțat la Tatăl, Duhul Sfânt se va putea coborî peste noi dându-ne curajul de a transforma rugăciunea în fapte. În cea de-a doua zi am luat ca modele de rugăciune și de fapte: curajul lui Ștefan – model de lectură a Scripturii – și cel al lui Petru, - model de activitate misionară. În cea de-a treia zi, am privit la cel care este chipul central al acestei cărți biblice, Sfântul Paul. De la el am învățat ce însemnă convertire, chemare, misiune. Toate aceste „oase de ros” menite să țină sufletul ancorat în meditație și dialog cu Dumnezeu, au fost puse în practică prin momentele de rugăciune meditativă ghidată de care am beneficiat în aceste zile.

Aceste minunate clipe de reculegere, dar și de antrenament duhovnicesc s-au încheiat joi, 27 septembrie cu liturghia de la ora 07:00 în capela seminarului, dar exercițiile spirituale necesare unui atlet spiritual vor continua pe tot parcursul anului.

Fechetă Ciprian