Academia mariană

Duminică, 9 decembrie 2018, la orele 17:00, în Aula Magna, studenții anului III (Balint Alecsandru, Bortă Adrian, Cocheor Adrian, Fechetă Ciprian și Laslău Andrei), preluând ștafeta de la frații mai mari din seminar și ducând-o mai departe au vrut să marcheze frumoasa sărbătoare dedicată Sfintei Fecioare Maria cu tradiționala Academie Mariană. Privind la evenimentele recente ce au avut loc în seminar, Admissio – momentul anului III- și la Diaconat – momentul anului terminal -, observăm că acestea două delimitează ciclul teologic al formării din seminar, perioadă pe care documentul Ratio Fundamentalis o numește perioadă de configurare. Astfel poate fi găsit sensul acestei academii, ea vorbește despre rolul de însoțitoare pe care îl joacă Sfânta Fecioară Maria, maica Bisericii, în configurarea cu Cristos în vederea Sfintei Preoții. Ea a fost prima și cea care a realizat pe deplin întruparea lui Cristos în lumea, misiune ce îi revine și preotului, căci preotul trebuie să îl aducă pe Cristos în mijlocul lumii.

Din păcate o oră de academie nu poate cuprinde și expune întreaga învățătură despre Maria și rolul ei în viața seminariștilor, de aceea au subliniat un singur aspect, pe care îl subliniază și papa Francisc în discursurile sale: Normalitatea Mariei. Această normalitate constă în faptul că Maria, spre deosebire de Fiul ei, Isus Cristos, a fost doar om, nu și Dumnezeu. Așadar ea a fost o tânără normală, o soție normală, o mamă normală, o credincioasă normală. Normalitatea înseamnă a trăi în popor și ca popor. Prin normală nu subapreciem valoarea inestimabilă a Sfintei Fecioare, ci subliniem că exemplul ei de credință, de slujire, nu este unul inaccesibil oamenilor de rând, ci este un extraordinar edificiu spiritual clădit de Dumnezeu pe umanitatea ei, umanitate comună și nouă. Deci sfințenia Mariei ne este dată ca exemplu concret, nu ideal.

Îmbinând spiritualitatea, mariologia, exegeza, cu umorul acești cinci studenți au pus în lumina reflectoarelor, prin conferințe și piese de teatru fondul umanității Mariei, comun tuturor oamenilor, pe care Dumnezeu cu harul său a clădit un minunat edificiu al credinței.

Fechetă Ciprian