Pregătire pentru duminica misionară

Miercuri, 20 octombrie 2021, în Aula Magna a Seminarului Mare din Iași, seminariștii au avut parte de o întâlnire deosebită cu pr. Florin Sescu, responsabil al Centrului Misionar al Diecezei de Iași. Misiunea sa a fost aceea de a pregăti Duminica dedicată Misiunilor stabilită pentru data de 24 octombrie 2021.

Duminica Misiunilor nu este un moment care să reducă la o singură zi interesul Bisericii locale cu privire la dimensiunea sa misionară. Biserica, inclusiv Dieceza de Iași, are datoria de a se simți misionară tot anul, în fiecare an, acționând în consecință. Însă, în fiecare an papa ne propune noi ochi cu care să privim misiunea pe care însuși Isus Cristos a lăsat-o fiecărui credincios. Pentru anul acesta papa atrage atenția asupra a două aspecte. În primul rând faptul că trebuie să privim spre periferiile societății acolo unde cei săraci așteaptă caritatea noastră. Iar aceste periferii nu se află în locuri îndepărtate, ci este acolo unde avem un frate rănit, discriminat, dat la o parte. Iar în al doilea rând se atrage atenția asupra carității pe care o datorăm săracilor, caritate în primul rând umană ce constă în a recunoaște în celălalt demnitatea sa de persoană, egală cu a oricărui altul, inclusiv a noastră.

Cu acești noi ochi am putut privi împreună cu pr. Florin Sescu tot ceea ce misiunile române în țările sărace realizează. În cazul seminariștilor caritatea lor capătă un chip concret, cel al lui Benjamin, seminaristul african susținut de donațiile seminariștilor. Pe această cale am putut simți caritatea umană, pentru că i-am întins mâna unuia egal cu noi, unui seminarist, viitor preot.

 

Ciprian Fechetă