I. Invocă-l pe Duhul Sfânt:
„Îţi mulţumesc, Doamne, pentru că îţi dai viaţa pentru mine; îţi mulţumesc, pentru că în pofida trădării mele mori şi îţi verşi sângele, pentru ca să am viaţă veşnică; Dă-mi forţă ca să nu te pierd şi ajută-mă ca în fiecare zi să mă asemăn un pic mai mult cu tine. Isuse, îţi mulţumesc pentru că eşti Învăţătorul meu; Isuse, vreau să fii Domnul; Isuse, te recunosc ca unicul Domn! Amin”.
II. Citeşte Cuvântul lui Dumnezeu: ce spune textul?
Într-o [zi de] sâmbătă, el trecea printre lanuri de grâu. Pe drum, discipolii săi au început să rupă spice. Atunci fariseii i-au spus: „Uite-i! De ce fac ce nu este permis în [zi de] sâmbătă?”. Iar el le-a spus: „Nu aţi citit niciodată ce a făcut Davíd când ducea lipsă şi i-a fost foame lui şi celor care erau cu el, cum a intrat în casa lui Dumnezeu pe vremea marelui preot Abiatar şi a mâncat pâinile punerii înainte care nu era permis [nimănui] să le mănânce decât preoţii, şi le-a dat şi celor care erau cu el?”. Şi le-a spus: „Sâmbăta a fost făcută pentru om, şi nu omul pentru sâmbătă; pentru că Fiul Omului este stăpân şi al sâmbetei”. A intrat din nou în sinagogă. Acolo era un om care avea mâna paralizată. Şi îl urmăreau dacă îl va vindeca [în zi de] sâmbătă ca să-l poată acuza. El i-a spus omului cu mâna paralizată: „Ridică-te în mijloc!”. Apoi le-a spus: „Este permis sâmbăta să faci bine sau să faci rău, să salvezi o viaţă sau să o pierzi?”. Dar ei tăceau. Atunci, privindu-i cu mânie de jur împrejur, întristat din cauza împietririi inimii lor, i-a spus omului: „Întinde-ţi mâna!”. El a întins-o şi mâna lui s-a vindecat. Atunci, fariseii, ieşind îndată, au ţinut sfat cu irodienii împotriva lui ca să-l dea la moarte. (Mc 2,23-3,6).
III. Meditează în tăcere: ce-ţi spune ŢIE textul?
Iudeii credincioşi, şi astăzi, îşi petrec sabatul în acest fel: este ziua rugăciunii, a studiului, a vieţii de familie…
Grupul prietenilor lui Isus ne apare ca un grup spontan, fără griji, care nu-şi petrece timpul socotind ce este "permis" ori „interzis” în ziua sabatului. Trecând prin lan, încep să ronţăie boabe de grâu.
Fariseii sunt oameni drepţi. Sunt sinceri, integri, generoşi, plini de grijă ca să aplice Legea până în cele mai mici amănunte. „Nu există poruncă mică”, spun înţelepţii lor. Scotociseră Biblia şi găsiseră 39 de fapte interzise pentru toată durata „Sabatului”, cuvânt care în ebraică înseamnă „odihnă”. Astfel, nu aveau voie să meargă mai mult de 1392 de metri. Evident, era interzis de a secera (Ex.34,21). Tocmai, încălcarea acestei interdicţii de a face orice muncă manuală, fariseii i-o reproşează în mod direct lui Isus... în loc să‑i atace pe ucenicii lui.
Isus îşi face despre Dumnezeu o cu totul altă idee decât cea a acestui Dumnezeu chiţibuşar. Răspunsul lui este de o îndrăzneală nemaiauzită: îndrăzneşte să-i scuze pe cei care calcă Legea, folosindu-se chiar de un pasaj din Scriptură (1Sam 21,1‑7). Gestul lui David avea toată aparenţa unei încălcări sacrilege. În numele unei simple „nevoi umane”, un om are dreptul să încalce o lege a cultului. Necesitatea prevalează asupra unei legi pozitive, oricât de categorică ar fi ea.
Isus răstoarnă morala tradiţională a timpului său: orice „lege”, fie că vine de la oameni fie de la Dumnezeu, este în slujba omului! şi nu invers. Simpla viaţă a omului căruia îi este foame are mai mare preţ în ochii lui Dumnezeu decât toate actele de observare a legii.
Isus revelează în această evanghelie „misiunea sa”, care este aceea de a mântui... revelează "cum îl înţelege el pe om", şi anume primatul conştiinţei asupra oricărei reguli… îl revelează pe „adevăratul Dumnezeu”, care este pentru sănătatea, pentru viaţa, pentru fericirea creaturilor sale... şi mai revelează, în mod paradoxal, adevăratul sens al „Legii”, restituindu‑i scopul ei (Sabatul este un semn al iubirii lui Dumnezeu pentru om: departe de a distruge sabatul, el îl interiorizează)... în sfârşit, Isus arată „adevăratul cult”, care îi place lui Dumnezeu.
Astfel, şi pentru noi ASTĂZI, duminica ar trebui să fie ziua bucuriei, ziua vieţii, ziua iubirii, ziua sărbătorii, ziua lui Dumnezeu, ziua în care se „face bine”, ziua în care se "salvează”!
Întrebări: Care este concepţia mea despre duminică? Ce este sfânt pentru mine, în acea zi? A sfinţi „Ziua Domnului” este o realitate în fiecare săptămână? Ar fi, în mod tragic, contrar evangheliei ca, în ziua când merg la liturghie, să nu‑i aduc lui Dumnezeu cultul adevărat al iubirii fraterne, acest cult care este valabil pentru orice om şi de care nimeni, niciodată, nu poate fi scutit. Credincioşii „practicanţi” la liturghie, sunt oare şi „practicanţi” în slujirea altora? Liturghia, în esenţa ei, nu este nimic altceva decât marea "slujire", marea „dăruire de sine”, până la capăt, a lui Isus. „Acesta este trupul meu care se dă, acesta este sângele meu care se varsă... Faceţi aceasta în amintirea mea!”
IV. Roagă-te cu Cuvântul meditat: ce-i spui TU Domnului?
V. Contemplă: ce CONVERTIRE a minții, a inimii și a vieții îți cere Domnul?
VI. Păstrează în inimă, printr-o FRAZĂ, mesajul pe care l-ai primit şi propune-ţi acţiuni concrete pentru zilele următoare.
