Sfântul Toma este un model pentru seminariștii noștri. În sărbătoarea lui, în fiecare an la Seminar studenții din anul II organizează Academia tomistă. Această tradiție a fost păstrată și în acest an. După sfânta Liturghie solemnă de la ora 10.00, în amfiteatru anul II a prezentat un moment cultural și religios în care au scos în evidență un aspect din învățătura Doctorului angelic, și anume doctrina despre fericire. Prezentator al momentului a fost Dominic Arcana. Programul a început cu un cântec O Thoma Doctor, și apoi au urmat mai multe fragmente de conferință intercalate cu scene de teatru. La final, pr. Rector Ștefan Lupu a felicitat organizatorii și i-a îndemnat pe toți să urmăm exemplul de sfințenie pe care ni-l dă sfântul Toma.
Un rezumat al conferinței:
„Sunt greu de pronunțat aceste cuvinte, dar mai ales sunt greu de simțit. În această perioadă în care lumea pare să nu mai aibă speranță, în care anxietatea a devenit stare des întâlnită, mai are putere omul să fie fericit? Și dacă da, ce înțelegem prin termenul de fericire adevărată? Să însemne agonisirea de bunuri, libertatea necondiționată, ori recunoașterea meritelor?
Trebuie să facem o schimbare de paradigmă și să percepem mai întâi fericirea ca pe un dar ce vine din partea lui Dumnezeu. El ne oferă atât darul, cât și mijloacele potrivite pentru a-l atinge, dar ca să fim vrednici de a-l primi, este necesar să ne aducem și noi aportul care trebuie să fie direct proporțional cu posibilitățile noastre. Nu trebuie să uităm însă că fericirea ultimă și cea mai mare este aceea de a vedea chipul lui Dumnezeu, căci beatitudinea perfectă a omului constă în vederea esenței divine. Acest ultim tip de bine, după cum ne spune Toma de Aquino, ține de sfera transcendenței, iar cel pe care îl putem atinge prin propriile forțe, se referă la îndeplinirea unui scop. Așa cum a făcut-o și doctorul angelic, vom pleca de la ideea cum că fiecare avem un scop, ca astfel să ajungem la ceea ce el numește fericire adevărată.
În virtutea bunătății lui Dumnezeu, nimic în această lume nu este întâmplător. Totul tinde și se îndreaptă către ceva, atât ființele iraționale, cât și cele raționale. Diferența dintre acestea două, este că cea din urmă are conștiința acestui fapt, și prin intermediul rațiunii, înțelege natura scopului pe care alege liber să-l urmeze. Sfântul Toma ne spune că omul deține o facultate interioară ce se manifestă prin înclinația omului către ceva, dar că are și facultatea de a gândi. De aici putem trage concluzia că trebuie să existe o legătură între a gândi și a dori.
Omul, prin natura sa, este bun. Toate acțiunile sale au în vedere binele, chiar și aceia care săvârșesc răul, căci ei acționează în pofida binelui personal. Dacă suntem prin natură buni, atunci de ce uneori acționăm greșit? Acest lucru se întâmpla datorită imperfecțiunii și concupiscenței noastre, ceea ce ne deviază de la drum uneori. Dar asta nu ne împiedică să ne atingem scopul.
Scopul ultim al omului trebuie să fie ceva căutat pentru sine însuși, adică să fie sieși-suficient. Sfântul Toma ne spune că scopul ultim trebuie să fie acel ceva care luat singur face ca viața noastră să fie demnă de a fi aleasă și să nu-i lipsească nimic. Astfel că înclinația omului nu are cum să fie către cele materiale, căci ele sunt alese pentru altceva, nu pentru ele însele. De exemplu, cineva care alege plăcerea, ca să poată spune că duce o viață plăcută ar trebui să resimtă această plăcere în mod continuu. Dar nimeni nu poate obține o plăcere continuă, oricât de multe bunuri exterioare ar avea. Toma ne mai atrage atenția și asupra faptului că acest scop ultim nu poate consta nici în bunurile interne ale trupului, cum ar fi sufletul.
După ce am vorbit despre direcția omului spre un scop ultim și că acesta trebuie să fie căutat pentru el însuși, nu ne-a mai rămas decât să spunem care este acesta în viziunea Aquitanului. El preia o idee augustiniană și susține că ultimus finis hominum est beatitudo (scopul ultim al omului este fericirea). Fericirea este incompatibilă cu orice tip de rău, aceasta fiind binele suprem al omului. În schimb bogății, onoruri și plăceri se pot găsi atât la răi cât și la buni. Fericirea odată atinsă, nu mai are nevoie de nimic altceva pentru împlinirea omului, plus că din fericire, nu poate deriva niciodată un rău, fericirea fiind un bine perfect.
Cum putem atinge această fericire!? Doctorul angelic ne spune că prin intermediul a două virtuți: prudența și înțelepciunea. Prudența ne ajută la a acționa bine, căci reacțiile din impuls ne pot fi dăunătoare, iar înțelepciunea ne ajută la deliberarea și alegerea acțiunilor noastre, astfel să reușim să atingem fericirea adevărată.
Deși greu de vorbit despre această fericire adevărată, nu acele sentimente care ne apar uneori a fi fericire, omul o poate atinge. Deși pare mai degrabă că reprezintă ceva ce depășește ființa noastră, ceva ce pare să lipsească din natura noastră, Toma ne spune că drumul fericirii ne este cunoscut, ne aflăm de multe ori pe el, însă nu suntem fericiți pentru că nu suntem conștienți de acest lucru. Până la fericirea contemplării feței lui Dumnezeu, acest drum al vieții, poate banal sau obișnuit, reprezintă locul fericirii noastre. Fericirea nu constă în a face ceea ce-ți dorești, ci în a dori ceea ce faci.
Dacă știm aceste lucruri, de ce să nu fim și fericiți?!”
Dominic Arcana, anul II
