Ziua Modială a Misiunilor

Duminică, 20 octombrie 2019, Biserica universală a celebrat Ziua Mondială a Misiunilor în cadrul Lunii Misionare Extraordinare dorită de papa Francisc. Această zi deosebită a fost trăită și la nivel local în cadrul Seminarului „Sf. Iosif” din Iași.

La ora 10.00 a fost celebrată o sfântă liturghie solemnă în cadrul căreia tema misionară a fost scoasă în evidență prin diferite elemente: decor, cântece, cuvânt de învățătură, ba chiar și lecturile zilei au susținut misiunea pe care însăși natura ei i-o impune Bisericii. Celebrant principal a fost pr. Ștefan Lupu. Prin cuvântul său de învățătură a scos în evidență, plecând de la Cuvântul lui Dumnezeu, trei elemente principale: rugăciunea, dreptatea și credința. Evanghelia zilei pune în lumină importanța rugăciunii, o rugăciune care trebuie să fie statornică, rugăciune care niciodată nu este trecută cu vederea de Dumnezeu. Dumnezeu îi ascultă pe cei care se roagă și, la fel cum judecătorul nedrept i-a făcut dreptate văduvei din evanghelie, Dumnezeu îi face dreptate Bisericii sale, îi oferă „tăcerea iubirii în noaptea indiferenței”. Iar atunci când Domnul îi răspunde rugăciunii, el conduce spre credință, credință născută și alimentată de rugăciune.

La ora 17.00, în Aula Magna a Seminarului s-a desfășurat apoi o întâlnire pe temă misionară. Cuvântul de deschidere a fost al Mons. Benone Farcaș, Rector al seminarului, care a subliniat valoarea misiunii și pilonii care stau la baza unui edificiu stabil al misiunii Bisericii. Pe urmă pr. Florin Sescu, responsabil al Centrului Misionar Diecezan, a prezentat un video pregătit de „Missio Italia” cu ocazia Lunii Misionare Extraordinare, Botezați și trimiși, care a surprins peisajul larg al activității misionare a Bisericii. În continuare frumusețea și roadele spirituale ale misiunilor au fost confirmate de mărturiile seminariștilor care au avut parte de experiența pastorală misionară, atât în Kenya, cât și în Coasta de Fildeș: Adrian Talaz, Anton Bârlescu, Iulian Cochior, Iosif Fechet și Cristian David. În cele din urmă, la finalul întâlnirii au împărtășit din emoțiile lor cei care urmează să facă practică pastorală în misiuni și care, în cadrul liturghiei de la ora 11.00 la catedrala, au primit mandatul misionar: Alexandru Albu,  Mihai Chichiriță și Alexandru Sergiu Robu.

Ziua s-a încheiat cu un moment de adorație la ora 18.30 condusă de pr. Florin Sescu. În cadrul acestui moment scopul principal a fost acela de a-i face pe toți – preoți, surori și seminariști – să conștientizeze misiunea pe care o au de îndeplinit, nu doar în țările de misiune, ci în mijlocul celor care se află în imediata apropiere. Vocația misionară nu aparține doar celor care pleacă în țări îndepărtate unde numele Domnului nu este încă cunoscut, ci este și o exigență creștină pentru toți. Suntem chemați să vestim evanghelia trăind-o, fiecare acolo unde se află, făcând ca prezența lui Dumnezeu să fie una vie în orice loc.

Ciprian Fechetă