A trecut la cele veșnice pr. Claudiu Dumea

În urma unor probleme de sănătate, agravate în ultimii şapte ani, marţi, 19 noiembrie 2019, la ora 18.45, la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi, a trecut la cele veşnice pr. Claudiu Dumea. Avea 77 de ani.

Părintele s-a născut la data de 29 august pe malul Siretului în satul Adjudeni (Decanatul de Roman). Acolo a absolvit Școala Generală în 1956. După aceea, urmând chemarea sacerdotală pe care Dumnezeu i-a adresat-o, a pășit pe poarta Institutului Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” de pe dealul ieșean al Copoului, loc care a devenit „acasă” până în ultimii săi ani de viață. După ce a terminat studiile aici, le-a continuat la Ierusalim și Roma obținându-și licența. La data de 26 iunie 1966 a primit sacramentul preoției prin impunerea mâinilor PS Petru Pleșca. A activat ca păstor de suflete în parohiile Gherăești, Iugani și Bălțați, iar în 1977 Dumnezeu i-a călăuzit pașii înapoi spre seminar unde a slujit ca profesor timp de 39 de ani. Ca profesor a dat dovadă de o vastă cultură enciclopedică care i-a permis să lucreze la formarea viitorilor preoți în nenumărate domenii: limba latină, spiritualitate, liturgică, filozofie etc. În paralel cu misiunea sa academică a slujit și ca spiritual pentru viitorii clerici. Între timp, în 2007 s-a pensionat, însă continuând misiunea de dascăl pe care Dumnezeu i-o încredințase, s-a retras din activitate abia în 2016 la Centrul de Spiritualitate Catolic din Bârnova.

În timpul activității sale didactice la Seminar și-a extins preocuparea spirituală și către Asociația Medicilor Catolici din Dieceza de Iași pe care i-a însoțit ca spiritual timp de 22 de ani; și-a pus amprenta și în educația creștină din școli colaborând la conceperea manualelor de religie și a profesorilor de religie în cadrul Facultății de Teologie Romano-Catolică din cadrul UAIC.

Dincolo de această activitate, el va rămâne nu numai în memoria celor care l-au cunoscut, ci și a tuturor celor care nu au avut binecuvântarea de a-l întâlni prin numeroasele sale cărți, peste 60 la număr, în toate domeniile. Astfel a lăsat în urma sa un adevărat tezaur de credință pus la îndemâna și spre folosul tuturor.

Sicriul cu trupul neînsufleţit va fi depus la capela catolică din Cimitirul "Buna-Vestire" din Iaşi, joi, 21 noiembrie, de la ora 14.00; la ora 19.30, se va celebra un requiem pentru odihna sufletului părintelui Claudiu. În această capelă sicriul va rămâne până vineri, la ora 13.30.

Vineri, 22 noiembrie, la ora 14.00, sicriul cu trupul neînsufleţit se va afla la Seminarul Mare din Iaşi, unde profesorii şi seminariştii se vor ruga pentru părintele profesor Claudiu, iar apoi, la ora 14.30 va pleca spre Adjudeni, unde va fi primit de către comunitatea din satul natal în faţa bisericii, la ora 16.00. Aici va rămâne până a doua zi, sâmbătă, 23 noiembrie.

Înmormântarea va avea loc la Adjudeni, sâmbătă, 23 noiembrie 2019, la ora 10.00.

Să se odihnească în pace!

Ciprian Fechetă