I. Invocă-l pe Duhului Sfânt
Duh sfânt şi dumnezeiesc!
Nu vreau să mai trăiesc pentru mine;
doresc să-mi consacru viaţa
pentru a-ţi fi pe plac
şi pentru a te iubi în întregime.
Te implor să-mi dai darul rugăciunii.
Vino Tu însuţi în inima mea,
ca să mă înveţi să mă rog
urmând inspiraţia ta.
Dă-mi puterea pentru a fi statornic
şi să depăşesc oboseala şi uscăciunea.
Sfântul Alfons Maria de Liguori
II. Citește cu atenție Cuvântul lui Dumnezeu: (Lc 18,9-14)
18 9 A mai spus această parabolă unora care se credeau drepţi şi-i dispreţuiau pe alţii: 10 „Doi oameni au urcat la templu ca să se roage: unul era fariseu, iar celălalt vameş. 11 Fariseul, stând în picioare, se ruga în sine astfel: «Dumnezeule, îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni: hrăpăreţi, nedrepţi, adulteri, sau chiar ca vameşul acesta. 12 Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din ceea ce câştig». 13 Vameşul, în schimb, stând departe, nici măcar nu îndrăznea să-şi ridice ochii spre cer. Îşi bătea pieptul zicând: «Dumnezeule, îndură-te de mine păcătosul!» 14 Vă spun că a coborât la casa lui îndreptăţit mai degrabă acesta decât celălalt; căci oricine se înalţă pe sine va fi umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat”.
III. Ce spune textul?:
Pentru a medita textul îl recitim şi încercăm să descoperim care este mesajul său profund, care sunt cuvintele cheie ce ajută la înţelegerea sa:
Contextul: în cap. 18 Luca oferă noi instrucțiuni asupra rugăciunii prin parabola vameșului și a fariseului (18,9-14). Isus avea un alt mod de a vedea viaţa şi rugăciunea. El vede ceva pozitiv în vameşul despre care toţi spuneau: “Nu ştie să se roage!”
v. 9: oferă cheia de lectură a parabolei: „A mai spus această parabolă unora care se credeau drepţi şi-i dispreţuiau pe alţii”. Fraza se referă, simultan, la timpul lui Isus şi al lui Luca. Apoi, în comunităţile anilor ’80, cărora Luca le adresează evanghelia, erau persoane legate de vechea tradiţie a iudaismului, care îi dispreţuiau pe cei veniţi din păgânism (cf. Fap 15,1.5).
v. 10: Introduce tema parabolei: “Doi oameni au urcat la templu ca să se roage: unul era fariseu, iar celălalt vameş”. Nu putea fi un contrast mai mare. În opinia lumii de atunci un vameş nu valora nimic şi nu putea să i se adreseze lui Dumnezeu, deoarece era necurat, în timp ce fariseul era o persoană foarte onorată şi foarte religioasă.
vv. 11-12: Descrie cum se roagă fariseul. Fariseul se roagă în picioare şi-i mulţumeşte lui Dumnezeu că nu este ca ceilalţi: hrăpăreţi, nedrepţi, adulteri. Rugăciunea sa nu este altceva decât un elogiu adus sieşi şi pentru ceea ce face: posteşte şi dă zeciuială. Este o exaltare a calităţilor sale bune şi un dispreţ faţă de ceilalţi, mai ales faţă de vameşul care se află în acelaşi loc cu el. Nu se simte frate cu el.
v. 13: Descrie cum se roagă vameşul. Vameşul nu îndrăzneşte să-şi ridice privirea, îşi bate pieptul şi abia şopteşte: „Dumnezeule, îndură-te de mine păcătosul!” Stă la locul său în faţa lui Dumnezeu.
v. 14: Isus îşi exprimă părerea despre cei doi. Dacă Isus ar fi întrebat cine s-a întors acasă îndreptăţit, toată lumea ar fi răspuns: “Fariseul!” Dar Isus gândeşte altfel. Cel care se întoarce îndreptăţit (în bune relaţii cu Dumnezeu) nu este fariseul, ci vameşul. Încă o dată Isus răstoarnă totul. Multor persoane nu le va fi plăcut aplicaţia acestei parabole.
IV. Ce-mi spune mie textul?
Pentru ce spune Isus această parabolă? Ce diferenţe întâlneşti între atitudinea pe care o asumă fariseul şi vameşul în momentul rugăciunii? Ce se întâmplă celui care se înalţă? Când mă rog, care este atitudinea mea? Recunosc fragilitatea mea? Mă simt superior celorlalţi? În ce momente şi cu care persoane trebuie să fiu mai umil? În munca mea pastorală arăt chipul lui Isus prin simplitatea mea? Cum pot să-i arăt mulţumirea mea lui Dumnezeu pentru tot ceea ce îmi dă?
V. Roagă-te cu Cuvântul meditat: Ps 146 (145).
VI. Păstrează în inimă, printr-o frază, mesajul pe care l-ai primit şi propune-ţi acțiuni concrete pentru această săptămână.
„Isuse Cristoase cu inima blândă şi smerită, fă inima mea asemenea cu inima ta”
