I. Invocă-l pe Duhul Sfânt
Părinte ceresc, priveşte la fiii pe care i-ai adunat în jurul Cuvântului tău dumnezeiesc: luminează-ne cu harul Duhului Sfânt pentru ca să invocăm fără a ne descuraja dreptatea şi milostivirea ta asupra noastră şi pentru ca flacăra credinţei să rămână mereu aprinsă în inimile noastre. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.
II. Lectio: Citeşte cu atenţie Cuvântul lui Dumnezeu: Lc 18,1-8
În acel timp, 1 Isus a spus o parabolă pentru a arăta ucenicilor săi că trebuie să se roage mereu, fără să se descurajeze. 2 El le-a zis: "Într-o cetate era un judecător care nu se temea de Dumnezeu şi faţă de oameni nu avea respect. 3 În cetatea aceea era şi o văduvă care venea la el şi-l ruga: «Fă-mi dreptate împotriva duşmanului». 4 Multă vreme n-a voit, dar în cele din urmă şi-a zis: «Cu toate că de Dumnezeu nu mă tem, iar de oameni nu mi-e ruşine, 5 fiindcă văduva aceasta mă tot necăjeşte, îi voi face dreptate, ca să nu mai vină şi să mă tot bată la cap!»". 6 Domnul a adăugat: "Luaţi bine seama la ce spune acest judecător nedrept! 7 Oare Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor săi care strigă zi şi noapte către el? Îi va lăsa oare multă vreme ca să aştepte? 8 Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi el credinţă pe pământ?"
• Caută să înţelegi ce spune textul:
Evanghelistul introduce parabola văduvei şi a judecătorului afirmând că Isus a relatat-o pentru a le arăta necesitatea de a se ruga mereu, fără să se descurajeze. Cuvântul „mereu” nu indică o anumită tehnică de rugăciune perpetuă, ci face referinţă la perseverența în rugăciune. Expresia „fără a se descuraja” (gr. enkakein) are în NT semnificaţia de a „abandona” din cauza descurajării (cf. 2Tes 3,13; Ef 3,13; Gal 6,9).
La o primă vedere parabola ne-ar invita să insistăm atât de mult în rugăciune încât să îl obosim pe Dumnezeu, care nu va putea astfel să nu ne împlinească cererea. Dar această lectură departe de chipul patern al Tatălui descris de Isus în evanghelie. Dumnezeu este un judecător bun care vine în întâmpinarea aleşilor săi care strigă zi şi noapte către el (v.7).
Aspectul cel mai important este însă rugăciunea: „fă-mi dreptate!”. Expresia „a face dreptate”, a justifica face parte din limbajul tipic paulin şi înseamnă a pune pe cineva într-o relaţie justă cu Dumnezeu. Justificarea este apoi o problemă de credinţă. Tocmai de aceea Isus încheie fragmentul cu o întrebare legată de credinţă: „Fiul Omului, când va veni, va găsi el credinţă pe pământ?”, întrebare ce trebuie confruntată cu cererea ucenicilor. „Măreşte-ne credinţa” (Lc 17,5). Relaţia bună cu Dumnezeu ne conduce să cerem să se facă dreptate, adică să fim îndreptăţiţi. Rugăciunea este aşadar atitudinea constantă a acelora care imploră mereu dreptatea lui Dumnezeu.
Împărţirea textului:
1. Explicaţia evanghelistului (v.1): ucenicul nu trebuie să abandoneze rugăciunea întrucât încercările vieţii îi pun mereu în pericol credinţa.
2. Parabola perseverenţei în rugăciune (vv. 2-5): situaţia de mizerie a văduvei o înfăţişează drept întruchiparea săracilor lui Yahve (anawim Yahweh) care îşi prezintă durerea înaintea lui Dumnezeu (Ps 7,11; 86,3; 88,2; Ier 50,34).
3. aplicarea parabolei de către Isus (vv. 6-8): judecătorul nedrept nu este Dumnezeu, ci doar un termen de comparaţie pentru că a înţelege că dacă până şi un mic judecător pământesc acţionează astfel, cu cât mai mult Dumnezeu, care este adevăratul şi dreptul Judecător (cf. Lc 11,13).
III. Meditatio: meditează care este mesajul textului pentru tine şi împărtăşeşte cu alţii rodul meditaţiei.
- Întrebări care ne pot ajuta pentru împărtăşire:
- Ce cuvânt, expresie sau atitudine te-a impresionat mai mult? De ce?
- Se poate spune despre mine că sunt o persoană a rugăciunii, care se roagă fără să se descurajeze înaintea încercărilor vieţii?
IV. Oratio et contemplatio: Roagă-te, cerându-i lui Dumnezeu harul venirii Duhului Sfânt, şi contemplă viaţa ta cu ochii lui Dumnezeu.
IV. Actio: păstrează în inimă mesajul pe care l-ai primit şi ia decizii conforme cu acest cuvânt.
