Duminica a XXXI-a “Astăzi s-a făcut mântuirea acestei case”

I. Invocă-l pe Duhul Sfânt:  

Dumnezeule, Tată al luminii, trimite acum asupra noastră Duhul tău Preasfânt pentru ca să putem întâlni în acest Cuvânt care vine de la Tine, pe Maestrul şi Domnul nostru Isus Cristos, pentru ca să îl cunoaştem mai bine, să îl iubim mai mult, să îl urmăm mai îndeaproape. Amin.

 

II. Citește cu atenție Cuvântul lui Dumnezeu: (Lc 19,1-10)

În acel timp, Isus a intrat şi a traversat Ierihonul. Şi, iată, un bărbat numit Zaheu, care era şeful vameşilor şi era bogat, 3 căuta să vadă cine este Isus, dar nu putea din cauza mulţimii, întrucât era mic de statură! 4 Atunci a alergat înainte şi s-a suit într-un sicomor, ca să-l vadă, căci Isus avea să treacă pe acolo. 5 Când a ajuns în acel loc, Isus, ridicându-şi ochii, i-a spus: "Zaheu, coboară în grabă, pentru că astăzi trebuie să rămân în casa ta!" 6 El a coborât în grabă şi l-a primit cu bucurie. 7 Toţi cei care au văzut murmurau spunând: "A intrat să fie găzduit la un om păcătos". 8 Dar Zaheu, stând în picioare, i-a spus Domnului: "Iată, Doamne, jumătate din ceea ce am o dau săracilor şi, dacă am nedreptăţit pe cineva, îi dau înapoi împătrit!" 9 Atunci Isus i-a spus: "Astăzi s-a făcut mântuire pentru această casă, întrucât şi el este fiul lui Abraham. 10 Pentru că Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască ceea ce era pierdut".

 

III. Ce spune textul?:

Isus Cristos trecea prin oraşul Ierihon... Ierihon, un fel de anomalie în geografia planetei: oraşul cel mai jos de pe pământ…250 m. sub nivelul mării! Când unii oameni trăiesc la acest nivel, nu pot decât să urce, îndată ce se hotărăsc a se deplasa din locul în care sunt... Zaheu va pleca de foarte, foarte jos…

În această cetate trăia un om cu numele de Zaheu... Să fie umor? sau deriziune? Acest nume «Zakkay» în ebraică, înseamnă „cel curat, cel drept”. Mai marele vameşilor şi bogat. Zaheu, păcătos prin meserie, pentru moment, ar fi meritat mai curând numele de „excomunicat”. Un om odios, şi pe care toată lumea îl detesta. În slujba armatei romane de ocupaţie. Exploatator! Asupritor al oamenilor săraci!

Acesta dorea nespus de mult să‑l vadă pe Isus, dar fiind mic de statură, nu putea din cauza mulţimii. Pentru a‑l vedea pe Isus, a alergat înainte, pe unde avea să treacă Isus, şi s‑a urcat într‑un sicomor. O serie întreagă de simboluri: ah! cât era de mic, mic! prea mic pentru a-l vedea pe Cristos... mulţimea ostilă, o întreagă opinie de depăşit, ca să-l vadă pe Cristos... să escaladeze un copac (ce copac uimitor este crucea!) ca să-l vadă pe Isus…

Ajungând în acel loc, Isus l‑a zărit şi i‑a spus... „La răscrucea celor două priviri.” Aşa s‑ar putea numi acel loc. „Zaheu, coboară repede, căci astăzi trebuie să intru în casa ta!” Ne dăm seama, prin aceste cuvinte, că Isus este cel care ia iniţiativa. Zaheu credea că îl căuta pe Isus, dar Isus era cel care îl căuta pe Zaheu.

Zaheu a coborât îndată şi l‑a primit cu bucurie în casa lui. Graba lui de a se da jos din copac corespunde cu graba lui Isus. Bucuria e semnul întâlnirii cu Isus. Zaheu a fost răvăşit de generozitatea lui Isus faţă de el. Doreşte să aducă aceeaşi bucurie altora. Zaheu era nefericit cu tot aurul lui. Zaheu, nespus de bucuros, împarte bucuria.

Isus i‑a răspuns: „Astăzi a intrat mântuirea în această casă, pentru că şi acest om este un fiu al lui Abraham. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască ceea ce era pierdut”. Acum, Zaheu poate purta numele său adevărat... „cel curat”... „cel purificat”.

 

IV. Ce-mi spune mie textul?

- Ce anume din text mi-a plăcut mai mult? O frază sau un cuvânt deosebit?

- Cum intră concret Isus în casa mea? Ce ar însemna mântuirea casei mele?

- Totul are loc ”în grabă”. Primirea lui Isus e un lucru urgent pentru mine?

 

V. Roagă-te cu Cuvântul meditat:

Roagă-te, cerându-i lui Dumnezeu harul venirii Duhului Sfânt, şi contemplă viaţa ta cu ochii lui Dumnezeu.

 

VI. Păstrează în inimă, printr-o frază, mesajul pe care l-ai primit şi propune-ţi acțiuni concrete pentru această săptămână.

Dar tu, prietene, om păcătos, eşti uneori bucuros?