Duminica a II-a din Advent

     I. Invocă-l pe Duhul Sfânt:

     „Doamne Isuse, trimite Duhul tău Sfânt, ca să ne ajute să citim Scriptura, cu aceeaşi privire cu care ai citit-o tu pentru ucenicii de pe drumul spre Emaus. Cu lumina Cuvântului scris în Biblie, tu i-ai ajutat să descopere prezenţa lui Dumnezeu în evenimentele tulburătoare ale condamnării şi morţii tale. Creează în noi tăcerea pentru a asculta glasul tău în creaţie şi în Scriptură, în evenimente şi în persoane, mai ales în săraci şi suferinzi. Asta îţi cerem Isuse, Fiul Mariei, care ni l-ai descoperit pe Tatăl şi l-ai trimis pe Duhul Sfânt. Amin”.

Duminica I din Advent

     I. Invocă-l pe Duhul Sfânt:

     „O Dumnezeule, Părintele nostru, trezește în noi dorința de a merge cu fapte bune în întâmpinarea lui Cristos care vine, pentru ca să ne cheme alături de el în glorie şi să posedăm împărăția cerurilor. Prin Cristos Domnul nostru. Amin”.

Botezul Domnului

     I. Invocă-l pe Duhul Sfânt:

     „Duhule Sfinte, care pluteai peste alele creaţiei şi care ai călăuzit paşii lui Moise prin deşert, vino asupra noastră şi cufundă-ne în tine, pentru ca fiecare pas şi gând al nostru să fie orientat spre Cristos, în ascultarea Cuvântului său.

Locuieşte în noi, Duh al Tatălui, şi călăuzeşte-ne spre cunoaşterea Fiului lui Dumnezeu care ne răscumpără şi fă-ne să fim un singur lucru cu el, pentru ca Tatăl să-şi găsească bucuria în noi. Amin”.

Duminica a III-a din Timpul Pascal

     I. Invocă-l pe Duhul Sfânt:

      „Shaddai, Dumnezeul muntelui, care faci din viaţa noastră fragilă stânca locuinţei tale, condu-ne mintea să lovească stânca din deşert, pentru ca să izvorască apă pentru setea noastră. Sărăcia simţirii noastre să ne acopere ca o manite în întunericul nopţii şi să deschidă inima ca să aştepte ecoul Tăcerii până când zorii zilei, învăluindu-ne cu lumina noii dimineţi, să ne ducă, împreună cu cenuşa consumată a păstorilor Absolutului care a vegheat pentru noi alături de Învăţătorul divin, gustul amintirii sfinte”.