I. Invocă-l pe Duhul Sfânt:
Vino, Duhule Sfânt, în inimile noastre; dăruieşte-ne harul de a citi acest text cu sufletul deschis. Ajută-ne să înțelegem tot mai mult porunca lui Isus, cel care ne-a învățat să îl iubim pe Dumnezeu mai presus de toate, iar pe aproapele ca pe noi înșine. Vino, Duhule Preasfânt; tu ești Duhul iubirii, al iertării și al vieții noi. Vino Duhule Sfinte, căci fără tine Evanghelia pare o literă moartă, însă prin puterea ta cuvintele lui Isus sunt duh şi viaţă în noi. Amin.
II. Citeşte Cuvântul lui Dumnezeu: ce spune textul? (In 13,31-33a.34-35)
În acel timp, după ce a ieşit Iuda, Isus a spus: "Acum a fost glorificat Fiul Omului şi Dumnezeu a fost glorificat în el, 32 iar dacă Dumnezeu a fost glorificat în el, şi Dumnezeu îl va glorifica în el însuşi şi-l va glorifica îndată. 33a Copilaşi, încă puţin mai sunt cu voi. 34 Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii! Aşa cum eu v-am iubit pe voi, aşa să vă iubiţi unii pe alţii! 35 Prin aceasta vor recunoaşte toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii".
III. Meditează în tăcere: ce-ţi spune ŢIE textul?
Înainte de a analiza textul, să vedem puțin contextul. Isus a spălat picioarele apostolilor și cu acest gest a anunțat și interpretat pătimirea sa. A arătat că ceea ce urma să se întâmple reprezenta o alegere inspirată de spiritul de slujire.
– Le dă o nouă poruncă pe lângă cele pe care le cunoșteau? Este o poruncă ce le sintetizează pe toate celelalte, toată Legea și profeții. Isus ne cere să ne iubim unii pe alții așa cum ne-a iubit el. Isus nu adaugă niciun adjectiv pentru a-l califica pe celălalt, ca și cum ar trebui să merite iubirea mea. Isus nu spune: să îi iubiți doar pe cei drepți, pe cei apropiați, pe cei de o părere cu voi. Pur și simplu cere să ne iubim unii pe alții. Să îi iubim pe oameni.
- Este o poruncă nouă. Noutatea creștinismului nu este iubirea, ci e o iubire ca aceea a lui Cristos. Creștinul este chemat să iubească după modelul lui Cristos. Lângă Isus, se poate învăța ca într-o școală ce înseamnă să iubești și să ierți. În toată viața lui Isus se poate vedea o iubire dezinteresată, gratuită, ce îl poate inspira și pe discipol.
- Din această vor cunoaște oamenii că sunteți discipolii mei, dacă aveți iubire. Iubirea infinită a Tatălui se vede în jertfa totală a lui Isus pe cruce. Această iubire a Fiului față de oameni poate străluci mod minunat în viața marcată de bunătate a ucenicilor. Viața de dăruire a Fiului pune în oameni dorința de a-l imita și de crește astfel în har, tinzând spre statura omului desăvârșit, Isus.
- O societate bombardată de informații și cuvinte, așa cum este lumea de azi, îi ascultă cu mai mare drag pe martori decât pe învățători, iar dacă îi ascultă pe învățători o fac în măsura în care aceștia sunt și martori ce cred în ceea ce spun. Suntem trimiși de Isus pentru a fi martori credibili ai iubirii sale. Oamenii vor dori să aibă împărtășire din iubirea lui Isus dacă vor vedea că evanghelia devine viață în noi, în cuvintele și faptele noastre.
- Cel care pune în practică această poruncă nouă a lui Isus devine el însuși o făptură nouă. Duhul Sfânt, duhul iubirii, va locui în inima sa; iar Cristos va străluci în cuvintele și faptele sale.
Întrebări care ne pot ajuta pentru împărtăşire:
- Care expresie ți-a atras atenția? De ce?
- Cum ai putea descrie iubirea lui Isus față de oameni?
- Care sunt roadele iubirii creștinești?
IV. Roagă-te cu Cuvântul meditat: ce-i spui TU Domnului?
V. Contemplă: ce poți să schimbi la tine pentru a trăi pe deplin noua poruncă a lui Isus?
VI. Păstrează în inimă, printr-o FRAZĂ, mesajul pe care l-ai primit şi propune-ţi acţiuni concrete pentru zilele următoare.
„Prin aceasta vor recunoaşte toţi că sunteţi discipolii mei:
dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii”
