I. Invocă-l pe Duhul Sfânt:
„Vino, Doamne, treacă suflul tău ca adierea de primăvară care face să înflorească viaţa şi descătuşează iubirea, sau ca uraganul care dezlănţuie forţe necunoscute şi eliberează energii adormite. Treacă suflul tău peste chipurile noastre întristate ca să apară din nou surâsul şi să atingă mâinile noastre obosite, ca să le reînsufleţească şi să le pună la muncă în favoarea evangheliei” Amin.
II. Citeşte Cuvântul lui Dumnezeu: ce spune textul? (Lc 24,35-48):
În acel timp (cei doi ucenici care s-au întors de la Emaus) le-au povestit (celor unsprezece şi celorlalţi care erau cu ei) cele de pe drum şi cum a fost recunoscut de ei la frângerea pâinii. Pe când vorbeau ei acestea, [Isus] a stat în mijlocul lor şi le-a spus: „Pace vouă!”. Speriaţi şi cuprinşi de teamă, credeau că văd un duh; dar el le-a spus: „De ce v-aţi tulburat şi de ce se ridică aceste gânduri în inima voastră? Priviţi mâinile şi picioarele mele, căci eu sunt! Pipăiţi-mă şi vedeţi: duhul nu are carne şi oase cum mă vedeţi pe mine că am!”. Şi spunând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele. Însă pentru că ei, de bucurie, încă nu credeau şi se mirau, [Isus] le-a spus: „Aveţi aici ceva de mâncare?”. Ei i-au dat o bucată de peşte fript. Și luând-o, a mâncat-o înaintea lor. Apoi [Isus] le-a spus: „Acestea sunt cuvintele pe care vi le-am spus când încă eram cu voi; că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre mine în Legea lui Moise, în Profeţi şi în Psalmi”. Atunci le-a deschis mintea ca să înţeleagă Scripturile şi le-a spus: „Aşa este scris: Cristos [trebuia] să sufere şi să învie din morţi a treia zi şi să fie predicată convertirea în numele lui spre iertarea păcatelor la toate neamurile. Începând din Ierusalím, voi veţi fi martorii acestor lucruri.
III. Meditează în tăcere: ce-ţi spune ŢIE textul?
Iată o altă întâlnire a Celui Înviat cu comunitatea sa imediat după apariţia la cei doi discipoli din Emaus când le dă pacea (v. 36). Prima reacţie a discipolilor este de frică şi îndoială (v. 37). El înţelege această situaţie şi, ca învăţător bun, îi conduce prin cuvinte şi gesturi în aşa fel încât această teamă se transformă în uimire şi bucurie (v. 41).
Apoi, face din nou referinţă la ceea ce a învăţat în timpul activităţii sale: toate cele vestite despre El în Biblie, trebuia să se împlinească; aşa cum se împlineşte la începutul activităţii sale în sinagoga din Nazaret (vezi 4,21). Isus pare că face referinţă în mod deosebit la vestirile pătimirii şi învierii sale, repetate de trei ori în evanghelie (9,22-27; 43-45; 18,31-34), unde se referă şi la neînţelegerea discipolilor: „Însă ei nu înţelegeau cuvântul acesta, căci era nelămurit pentru ei, ca să nu-l priceapă, şi le era frică să-l întrebe despre cuvântul acesta” (9,45, vezi şi 18,34).
I-a făcut să înţeleagă Scripturile (literalmente spune „le-a deschis mintea ca să înţeleagă…”). Asta ne arată că înţelegerea Scripturii este lucrare a lui Dumnezeu şi că de la învierea lui Isus putem începe să înţelegem sensul a ceea ce spune Cuvântul.
Scripturile au vestit ceea ce se va împlini în Isus, iar discipolii vor fi martori ai acestor lucruri (v. 48). Nu este vorba despre ceva trecut şi de a rămâne în bucuria păcii pe care o aduce prezenţa Celui Înviat, ci faptul că prezenţa sa devine de fiecare dată mai dinamică şi îi stimulează pe discipoli pentru ca, începând de la Ierusalim, să dea mărturie despre aceste lucruri.
Încă o dată Scriptura insistă să fim martori, cei care sunt prezenţi la o realitate şi o vestesc. Evanghelia citită cu credinţă se transformă în loc de întâlnire de la care devenim martori pentru „toate neamurile”. De fapt, a doua operă a lui Luca, Faptele Apostolilor, va începe în Ierusalim, unde se naşte Biserica, şi va culmina cu drumul apostolului Paul la Roma. Pentru Luca, a ajunge în capitala imperiului însemna a face posibil ca Evanghelia să ajungă la toate neamurile.
IV. Roagă-te cu Cuvântul meditat: ce-i spui TU Domnului?
Evangheliile ne arată cum Isus după Paşte se face prezent în diferite momente din viaţa familiilor şi a comunităţii noastre. Uneori am simţit frică, îndoieli şi nu ieşim din uimire în faţa a ceea ce se întâmplă. Isus ni se prezintă în acelaşi timp răstignit şi înviat: împărtăşind trăirile noastre zilnice (cum este faptul de a mânca) însă reînnoind şi credinţa noastră şi dispunând inima noastră pentru a-l asculta şi a-l urma.
La sfârşitul acestui mesaj evanghelic, Isus ne aminteşte că sensul întregului său drum pascal este mântuirea şi iertarea păcatelor, este o veste pe care n-o putem păstra sub tăcere, este mandatul său spunând: „voi sunteţi martori ai acestor lucruri”.
V. Contemplă: ce CONVERTIRE a minții, a inimii și a vieții îți cere Domnul?
VI. Păstrează în inimă, printr-o FRAZĂ, mesajul pe care l-ai primit şi propune-ţi acţiuni concrete pentru zilele următoare.
