Duminica a V-a din Postul Mare

Duminica a V-a din Postul Mare

     I. Invocă-l pe Duhul Sfânt

     Doamne Isuse, trimite Duhul tău asupra noastră pentru ca să putem citi Scriptura precum ai citit-o şi explicat-o ucenicilor pe drumul spre Emaus. Creează în noi tăcerea pentru a-ţi asculta glasul în creaţie şi în Scriptură, în evenimente şi în persoane, mai ales în cei săraci şi suferinzi. Cuvântul tău să ne ajute să experimentăm, asemenea ucenicilor de la Emaus, puterea învierii Tale şi să dăm mărturie că Tu eşti viu în mijlocul nostru. Amin.

     II. Lectio: 

·  Citeşte cu atenţie Cuvântul lui Dumnezeu – Ioan 12, 20-33

     În acel timp, printre cei care au urcat să se prosterneze de sărbători erau unii greci. 21 Aceştia s-au apropiat de Filip, cel care era din Betsaida Galileii, şi l-au rugat: "Domnule, vrem să-l vedem pe Isus". 22 Filip s-a dus şi i-a spus lui Andrei, iar Andrei şi Filip au venit şi i-au spus lui Isus. 23 Isus le-a răspuns: "A venit ceasul ca Fiul Omului să fie glorificat. 24 Adevăr, adevăr vă spun: dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult. 25 Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde; cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta o păstrează pentru viaţa veşnică. 26 Dacă îmi slujeşte cineva, să mă urmeze, iar acolo unde sunt eu va fi şi cel care mă slujeşte. Dacă îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti. 27 Acum sufletul meu este tulburat şi ce să spun: «Tată, salvează-mă de ceasul acesta!»? Însă tocmai pentru aceasta am ajuns la ceasul acesta. 28 Tată, glorifică numele tău!" Atunci a venit o voce din cer: "L-am glorificat şi iarăşi îl voi glorifica".

     29 Mulţimea care stătea acolo şi care auzise spunea că a fost un tunet; alţii ziceau: "Un înger i-a vorbit". 30 Isus a răspuns: "Nu pentru mine a răsunat vocea aceasta, ci pentru voi. 31 Acum are loc judecata acestei lumi; acum conducătorul acestei lumi va fi aruncat afară, 32 iar eu, când voi fi înălţat de pe pământ, îi voi atrage pe toţi la mine". 33 Spunea aceasta arătând de ce moarte avea să moară.

• Caută să înţelegi ce spune textul:     

     Episodul prezentat în fragmentul analizat vrea să sublinieze în primul rând că deschiderea faţă de păgâni a început deja cu Isus. Nu se precizează dacă Isus a vorbit cu acești greci; mai degrabă ai senzația că relatarea a fost prezentată sintetic pentru a se evidenția spre cine trebuiau ei să se îndrepte: persoana lui Isus. Este vorba despre Isus care oferă viaţa, care aduce rod prin moartea sa.

     Dacă bobul de grâu care cade în pământ... Răspunsul lui Isus nu este atât de mult adresat grecilor, care ar fi dorit în primul rând să-l vadă pe el, ci mai degrabă tuturor, discipolilor şi grecilor deopotrivă. În loc să vadă o glorie conformă cu standardele umane, ei se află în faţa unei „glorii” care se revelează prin intermediul suferinţei şi al morţii trăite ca o dăruire totală de sine.

     Acum sufletul meu este tulburat.... Această neliniște a lui Isus este un element foarte interesant. Nu este uşor să suferi; din punct de vedere fizic, trupul se împotriveşte, înclinaţia naturală ne face să fugim de suferinţă. Chiar şi Isus a simţit această respingere a suferinţei, s-a îngrozit în faţa unei morţi care se profila a fi una dureroasă şi umilitoare. În întrebarea „ce voi spune?” putem să simţim această frământare, teamă, această tentaţie de a se sustrage unei asemenea morţi. Isus însă îşi depășește neliniștea „încredinţându-se” Tatălui, afirmând că acesta este planul său, că întreaga sa viaţă este orientată spre acest scop, revelat acum într-un mod foarte concis.

     Îi voi atrage pe toţi la mine... Dacă la început moartea violentă pare să fie o ameninţare, răstignirea devine pentru Isus o adevărată înălţare, adică o punere în evidenţă a celui care este pentru noi toţi mântuire şi binecuvântare. De la violenţa care încerca să-l marginalizeze şi să-l elimine, se trece la puterea exercitată de imaginea Celui Înălţat. Este vorba despre o „atragere” ce se realizează nu doar din curiozitate, ci din iubire: o iubire ce va susţine activitatea de slujire, de adeziune a celor care vor şti să meargă mai departe de aspectul fizic şi vor vedea în ea gratuitatea totală.

III. Meditatio: meditează care este mesajul textului pentru tine şi împărtăşeşte cu alţii rodul meditaţiei. Întrebări care ne pot ajuta pentru împărtăşire:   

-  Ce cuvânt, expresie sau atitudine te-a impresionat mai mult?

IV. Oratio et contemplatio: Roagă-te, cerându-i lui Dumnezeu harul de a-l recunoaște pe Isus drept bobul de grâu căzut în pământ și de a da mărturie despre el.

V. Actio: păstrează în inimă mesajul pe care l-ai primit şi ia decizii conforme cu acest cuvânt.