Monedele mici ale văduvei şi comoara din ceruri

Invocă-l pe Duhul Sfânt

Dumnezeule Preabun, tatăl orfanilor şi al văduvelor, refugiul străinilor şi dreptatea celor asupriţi, întăreşte speranţa săracului care se încrede în iubirea ta şi ajută-ne pe toţi să învăţăm să ne dăruim asemenea Fiului tău care s-a dăruit pe sine însuşi. Trimite-l asupra noastră pe Duhul tău pentru a-ţi putea asculta glasul care ne cheamă să te slujim în fraţii noştri. Amin

Lectio:

· Citeşte cu atenţie Cuvântul lui Dumnezeu - Marcu 12, 38-44:

În acel timp, Isus, în învăţătura lui, mai spunea mulţimilor: "Feriţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi şi să fie salutaţi prin pieţe, 39să ocupe primele locuri în sinagogi şi locurile dintâi la ospeţe! 40Ei devorează avutul văduvelor şi se prefac că se roagă îndelung. Ei vor primi o condamnare mai aspră". 41Stând în faţa vistieriei, privea cum punea mulţimea banii în caseta pentru ofrande. Mulţi bogaţi puneau mult. 42A venit şi o văduvă săracă şi a pus două monede mici, câţiva bani. 43Atunci i-a chemat pe discipolii săi şi le-a zis: "Adevăr vă spun că văduva aceasta săracă a pus mai mult decât toţi cei care pun în caseta pentru ofrande, 44pentru că toţi au pus din surplusul lor, ea însă a pus din sărăcia ei totul, tot ce mai avea la viaţa ei".

Meditatio:

Fragmentul evanghelic ne pune în faţa a două „şcoli”: cea a cărturarilor, adică a celor învăţaţi şi cea a unei văduve sărace. Cărturarii sunt identificaţi aici prin trei comportamente: (1) prin modul în care sunt îmbrăcaţi: „le place să umble în haine lungi”; (2) prin locurile pe care le ocupă în viaţa socială: „primele locuri în sinagogi şi locurile dintâi la ospeţe”; (3) prin modul în care adună bunurile materiale: „devorează avutul văduvelor”. Sunt trei acţiuni refuzate de Isus deoarece ele prezintă simptomele unei boli incurabile, aceea a narcisismului.

Comportamentului cărturarilor Isus contrapune gestul unei văduve sărace. Aceasta nu atrage atenţia prin modul în care este îmbrăcată, nici prin locul pe care îl ocupă în societate şi nici prin cantitatea de bunuri adunate.

Isus aşezat în faţa visteriei din templu priveşte la mulţimea care punea bani acolo. Isus observă mulţimea cum pune banii: „cum” şi nu „cât”. Atenţia lui Isus se îndreaptă nu asupra cantităţii ci asupra calităţii. Bogaţii puneau multe monede, dar, venind o văduvă săracă, aceasta a pus două monede mici. „Ceva mărunţiş”, mai nimic putem spune noi, dar le-a pus din toată inima. Isus este unicul care observă acest detaliu, îi cheamă pe discipolii săi şi le oferă o lectură înţeleaptă: „văduva aceasta săracă a pus mai mult decât toţi … a pus din sărăcia ei totul, tot ce mai avea la viaţa ei”.

Isus nu rămâne fixat asupra cantităţii de bani oferite de respectiva văduvă. Mai mult el afirmă că evidenţa cantităţii este doar o iluzie. Contează în schimb câtă „viaţă” stă în spatele gestului ofrandei, câtă inimă, câte lacrimi, câtă speranţă, câtă credinţă, câtă iubire. Omul pentru a sta bine trebuie să dea. Este legea vieţii am putea spune. Suntem construiţi aşa. Această capacitate de a da, şi a da ca un sărac şi nu ca un bogat, are în sine ceva divin. Gestul de a oferi din toată inima ne apropie mai mult de Dumnezeu.

Verbul pe care Cristos îl contrapune acţiunii cărturarilor, aceea de a „devora”, este cel de a „pune”. Isus repetă acest verb de şapte ori în fragmentul evanghelic, făcând astfel referire la faptul de a da din toată inima, cu generozitate, fără a aştepta să primeşti ceva înapoi.

Acest lucru îl ştie foarte bine văduva, pe care o putem considera o „emblemă” a sărăciei. Mâna sa pune monedele, dăruieşte cu un gest larg, sigur, convins, chiar dacă ceea ce are să ofere este foarte puţin. Dar nu este cantitatea cea care contează, contează mereu atitudinea inimii care însoţeşte gestul ofrandei. Credinţa văduvei este vie şi o face să trăiască. Această femeie, care este soră cu „sărăcia” este încrezătoare asemenea păsărilor cerului.

Câteva întrebări pentru a ne ajuta la meditație şi rugăciune:

Cât de mult mă regăsesc la „şcoala” cărturarilor? Cât de mult mi-ar plăcea să fac parte dintre cei prezenţi la „şcoala” celor simpli? Cine ar putea fi această văduvă pentru mine? Ce este al meu şi de unde vine? La ce sunt dispus să renunţ pentru a-l urma pe Isus?