I. Invocă-l pe Duhul Sfânt:
Vino, Duhule Sfânt, şi revarsă-te cu putere.
Vino, Duhule Sfânt, şi umple de bucurie inima mea.
Vino, Duhule Sfânt, şi reuneşte-ne în comunitate.
Vino, Duhule Sfânt, şi aprinde-ne de iubire.
Vino, Duhule Sfânt, şi fă ca această întâlnire cu Cuvântul să constituie noi Rusalii. Amin.
II. Citeşte Cuvântul lui Dumnezeu: ce spune textul?
În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” Zicând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta. Discipolii s-au bucurat când l-au văzut pe Domnul.
Atunci, Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi”. Şi, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Primiţi pe Duhul Sfânt. Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”. (In 20,19-23).
III. Meditează în tăcere: ce-ţi spune ŢIE textul?
Textul evangheliei din această zi ne oferă versiunea lui Ioan despre venirea Duhului Sfânt asupra apostolilor. Probabil suntem mai familiarizaţi cu versiunea lui Luca din Faptele Apostolilor (2,1-11), unde acest eveniment coincide cu sărbătoarea iudaică a Rusaliilor, care amintea de darul Legii la Sinai şi care se celebra la cincizeci de zile după Paşte.
În schimb, la Ioan, venirea Duhului are loc chiar în ziua învierii lui Isus, la orele serii. După aşa-numitul episod al mormântului gol şi al apariţiei Celui Înviat Mariei Magdalena, Domnul se arată discipolilor pentru a le comunica darul Duhului, împlinind ceea ce le promisese înainte, în timpul discursurilor de rămas bun, în contextul ultimei cine (cf. In 14,15-26; 16,5-15).
Uşi încuiate şi frica de iudei: Maniera în care Cel Înviat îi întâlneşte pe discipolii săi este un pic descumpănitoare, însă în acelaşi timp de înţeles. Descumpănitoare pentru că deja au primit vestea învierii şi cu toate acestea continuă să stea încuiaţi şi plini de frică. S-ar părea că nu au dat crezare faptelor pe care ei înşişi le-au constatat văzând mormântul gol (când „au văzut şi au crezut”), nici mărturiilor cu privire la învierea Învăţătorului, din partea Mariei Magdalena, care le-a relatat întâlnirea sa cu Cristos viu şi înviat (cf. In 20,8-9.18).
Însă este şi de înţeles atitudinea de încuiere şi de frică, deoarece încă nu l-au primit pe Duhul Sfânt. Şi tocmai de El aveau nevoie: această forţă de sus, acest dinamism al Duhului care să le permită să deschidă larg uşile şi să iasă cu curaj ca să predice Evanghelia la toate marginile lumii.
„Pace vouă!”: Cel Înviat aduce darul păcii. Pentru acei discipoli fricoşi şi înspăimântaţi, încuiaţi şi blocaţi înăuntru, prezenţa Domnului înviat le oferă seninătatea şi pacea. Binecuvântarea păcii nu implică linişte, ci dinamism. Pentru aceasta, pacea lui Cristos este forţa care îi stimulează pe discipoli la misiune. De fapt, pacea este şi rod al Duhului Sfânt (cf. Gal 5,22).
„Discipolii s-au bucurat când l-au văzut pe Domnul”: acesta este alt cadou şi consecinţă a prezenţei Celui Înviat: bucuria. Discipolii lui Isus va trebui să se remarce în lume prin bucuria lor. Pentru că vestea Învierii care susţine credinţa lor este aşa de mare încât nu încape tristeţea în inima unui creştin. A-l urma pe Isus Înviat înseamnă a fi mereu bucuros, însă nu cu bucuria efemeră şi superficială pe care o oferă lumea, ci cu bucuria „în Domnul”; adică bucuria spirituală pe care o produce prezenţa Domnului cu noi (cf. Fil 3,1; 4,4-5). Până la urmă, şi bucuria este un rod privilegiat al Duhului Sfânt (cf. Gal 5,22).
„Primiţi pe Duhul Sfânt”: gestul lui Isus când îl comunică pe Duhul Sfânt discipolilor săi ne aminteşte în mod clar acţiunea creatoare a lui Dumnezeu la începuturi, când suflă la fel asupra creaturii sale, făcând-o părtaşă de însăşi viaţa sa (cf. Gen 2,7). Aşa încât Isus, când îl dăruieşte pe Duhul Sfânt, ceea ce face este re-crearea acelor discipoli care erau încuiaţi în sclavia fricii, care este o formă de moarte, şi readucerea lor la viaţa libertăţii. Pentru aceasta, El asociază darul Duhului Sfânt şi slujirea iertării păcatelor, pentru că păcatul este moarte şi sclavie, în timp ce Duhul Sfânt este viaţă şi libertate. Asta înseamnă că a fi creştin şi a-l avea pe Duhul Sfânt echivalează cu a trăi în libertatea harului şi în sfinţenie, proprii fiilor lui Dumnezeu (cf. Gal 4,1-7; 5,13-25; Rom 8,9-17).
Întrebări: Simt că Domnul vrea să aducă şi astăzi pacea în viaţa mea? Sunt conştient că Domnul m-a trimis şi pe mine să duc Vestea Bună? Ce dar îi cer astăzi în mod special Duhului Sfânt?
IV. Roagă-te cu Cuvântul meditat: ce-i spui TU Domnului?
V. Contemplă: ce CONVERTIRE a minții, a inimii și a vieții îți cere Domnul?
VI. Păstrează în inimă, printr-o FRAZĂ, mesajul pe care l-ai primit şi propune-ţi acţiuni concrete pentru zilele următoare.
„Doamne, vreau să-l primesc pe Duhul tău Sfânt”
