Sfințirea întru diaconat a seminariștilor anului VI
Luni, 9 decembrie 2019, în Solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, în catedrala romano-catolică „Sfânta Maria Regină” din Iași, la ora 11.00 au primit treapta diaconatului cinci tineri dintre care patru sunt seminariști în anul VI în cadrul Institutului Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” Iași. Sfânta Liturghie a fost celebrată de ES Mons. Iosif Păuleț (Episcop al Diecezei de Iași), alături de ES Mons. Petru Gherghel (Episcop Emerit), de Mons. Benone Farcaș (Rector al Seminarului) și de un mare număr de preoți, atât profesori și formatori, cât și părinți din toată dieceza.
