Iaşi: Zilele Seminarului la ITRC şi în parohiile din dieceză

În perioada 19-21 martie 2021 au loc Zilele Seminarului în care tinerii de clasa a XII-a şi cei care au absolvit liceul au posibilitatea să trăiască o profundă experienţă vocaţională la Seminar. Aceştia sunt invitaţi să participe fizic sau on-line la acest eveniment. Tema acestor zile în acest an va fi: "Unul este Tatăl vostru, iar voi toţi sunteţi fraţi" (cf. Mt 23,8-9).

În acest sens, apelăm şi la bunăvoinţa preoţilor vicari şi parohi pentru a-i sensibiliza pe acei tineri care simt în sufletul lor chemarea, să trăiască un weekend altfel la Seminar. Pe parcursul celor trei zile ei vor avea posibilitatea să experimenteze momente din viaţa unui seminarist, să trăiască clipe de apropiere de Domnul, dar şi să primească un ajutor pentru a discerne chemarea Mântuitorului în viaţa lor. Pot participa tineri (băieţi) cu vârsta cuprinsă între 17 şi 25 de ani. Aceştia sunt rugaţi să anunţe prezenţa lor la datele de contact publicate mai jos până la data de 5 martie 2021.

Din programul Zilelor Seminarului vor face parte Sfânta Liturghie de hram, întâlniri cu seminariştii, cu părintele rector, cu părinţii spirituali şi formatori, momente de rugăciune, prezentarea Seminarului şi a capelei, momente transmise on-line, vizitarea Iaşiului şi altele.

Pentru că trăim în timp de pandemie, în acest an oferim şi posibilitatea participării on-line celor care doresc. Existând şi această posibilitate, dorinţa noastră este ca prin Zilele Seminarului mesajul să ajungă şi la grupurile de ministranţi din parohiile diecezei. În acest sens, cerem sprijinul părinţilor parohi şi vicari să invite grupul de ministranţi să urmărească în sala de cateheze momentul de sâmbătă, 20 martie 2021, de la ora 11.00 la ora 12.00. Momentul va fi difuzat şi de ERCIS Media. Pe parcursul acestei ore, vom avea un program interactiv cu ministranţii, folosindu-ne de platforma on-line Cisco Webex.

Întâlnirea de sâmbătă, on-line, va include printre altele salutul episcopului Diecezei de Iaşi, Preasfinţitul Iosif Păuleţ, şi al rectorului, un video cu viaţa Seminarului, mărturii, cântece etc. Pe parcursul întâlnirii vom da cuvântul grupurilor de ministranţi din parohii. Pentru o bună organizare a acestui moment, parohiile care doresc să participe sau să interacţioneze cu noi printr-un scurt mesaj creativ de maxim un minut se pot înscrie la numărul de telefon al pr. Ionuţ-Eremia Imbrişcă 0747080545 sau al pr. Gabriel-Iulian Robu 0754299547, sau la adresa de email secretar@itrc.ro până la data de 5 martie 2021.

Îi vom contacta telefonic pe cei care se vor înscrie pentru a oferi detalii organizatorice.

Cu încredere în Stăpânul secerişului care trimite lucrători în secerişul său, vă salutăm şi vă aşteptăm la Zilele Seminarului.

Mons. Benone Farcaş, rector